Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Amendă de o mie de…

Amendă de o mie de ruble pentru o pensionară din Rusia, pentru că l-a numit pe anchetator „măgar”

Material de pe Novayagazeta

Un tribunal din orașul Tomsk, Federația Rusă, a amendat-o cu o mie de ruble pe Rimma Kruț, profesoară pensionată, pentru că într-o conversație telefonică l-a numit pe anchetatorul Roman Airapetov „lindină și măgar”.

Rimma Kruț și soțul ei au cumpărat cu câțiva ani în urmă de la niște escroci un tractor cu numere false. Acum nu pot nici să-l folosească, nici să-l vândă. Pensionara a încercat să obțină dreptate și să tragă la răspundere persoanele vinovate, dar organele de anchetă de mai mulți ani nicidecum nu identifică componentă de infracțiune în vânzarea tractorului cu documente false.

În semn de dezacord cu inacțiunea anchetatorilor, Rimma Kruț a participat la diferite acțiuni, iar anterior a mai fost amendată pentru o adresare video către Vladimir Putin, președintele Federației Ruse.

„Am avut cinci anchetatori”, spune Rima Kruț. „Unul dintre ei a fost Roman Airapetov. El nu a văzut componentă de infracțiune în vânzare tractorului cu numere false și în faptul că documentele au fost completate de inspector fără prezența soțului meu. Apoi au existat încă doi anchetatori, care, de asemenea, nu au găsit componentă de infracțiune. Dar, după ce am reușit să oprim la Moscova cortegiul lui Bastrâkin, în Tomsk imediat a fost găsită componenta de infracțiune și s-a deschis dosar penal”, declară pensionara.

Rimma Kruț a fost printre acele pensionare, care au reușit să oprească la Moscova cortegiul lui Alexandr Bastrâkin, președintele Comitetului de investigare al Federației Ruse.

„Am fost în sfârșit recunoscută parte vătămată. Și atunci, când în Tomsk a sosit din partea lui Bastrâkin generalul Grigore Jitenev, el a cerut scuze în fața soțului meu și a mea pentru anchetatori, care de atâția ani ne-au refuzat în intentarea dosarului penal. Dosarul a fost predat anchetatorului Astafiev. Timp de un an acesta n-a putut nimic dovedi, am scris pe el plângere și am solicitat să fie schimbat. A fost schimbat. Și știți pe cine l-au pus? Din nou pe Roman Airapetov!”

După ani de luptă, dosarul a ajuns în instanță. Vinovat a fost recunoscut inspectorul, care a înregistrat vehiculul cu numere false în 2003.

„Airapetov mi-a cerut să semnez o hârtie de inițiere a unui dosar penal pe numele inspectorului. Am semnat. Și apoi s-a dovedit că am semnat un document, care confirmă că am făcut cunoștință cu 11 volume din dosarul penal”, spune pensionara.

La întrebarea de ce Rimma Kruț nu a citit ceea ce semnează, ea a răspuns: „Mă durea capul, mi-a crescut tensiunea și eu chiar nu m-am gândit că anchetatorul poate să mă mintă. Iar el m-a indus în eroare”.

Ședința de judecată asupra inspectorul de la Gostehnadzor a durat 15 minute. A fost recunoscut nevinovat, deoarece a expirat termenul de prescripţie. Dar, potrivit Rimmei Kruț, a fost judecat un alt inspector. Pe banca acuzaților a ajuns inspectorul, care a perfectat actele pentru tractorul din 2003, iar inspectorul, care în mod ilegal a înregistrat vehiculul în 2014, a rămas nepedepsit.

După proces, Rimma Kruț i-a sunat lui Airapetov și i-a spus tot ce gândește despre el:

„L-am sunat lui Airapenov și i-am spus cum nu ți-e rușine, ești tânăr ofițer, ai dat jurământul, porți uniformă și te comporți în așa hal. Ne-a înșelat, ne-a indus în eroare și nu ne-a familiarizat cu dosarul. După toate acestea ești „lindină și măgar. Așa și i-am zis, tu nu ești ofițer, dar „lindină și măgar”.

Anchetatorul a înregistrat convorbirea telefonică pe reportofon și a acuzat-o pe Rimma Kruț de ofensă. Ea nu este de acord cu acest lucru:

„Măgar este o expresie literară, spune Kruț. Așa sunt numiți dăunătorii. Există o expresie— „A face măgării. Așa i-am și spus. Iar lindină este o larvă de păduche. Sau ou de păduche. Așa i-am explicat. Și aceasta este o insultă — ești larvă?”

Curtea nu a luat în considerare explicația fostei profesoare de educație fizică și a amendat-o cu 1 000 de ruble.

 

Victoria Mucinik, pentru Novayagazeta