Ştiri

Sursa imaginii: mei.gov.md

Ştiri / Social

03 Ian. 2019 / 09:32

Traseele naţionale sunt practicabile, dar se circulă în condiţii de iarnă

Traseele naţionale sunt practicabile şi se circulă în condiţii de iarnă. Ministerul Economiei şi Infrastructurii informează că, la moment, pe unele trasee este gheţuş, printre care Chişinău-Orhei-Soroca-Otaci, Chişinău-Odesa, Chişinău-Ungheni-Sculeni, Chişinău-Leuşeni, Chişinău-Dubăsari, Chişinău-Bender, Anenii Noi-Căuşeni, Rezina-Orhei, Otaci-Edineţ, Bălţi-Făleşti-Sculeni şi Bălţi-Sărăteni.

Într-un comunicat al instituţiei se menţionează că pe drumurile naţionale se efectuează continuu lucrări de patrulare şi combatere a lunecuşului, iar circulaţia rutieră pe drumurile naţionale este asigurată.

Pe tot parcursul nopţii au fost antrenate 106 de utilaje speciale, distribuite 1681,2 tone de material antiderapant şi implicaţi 188 de muncitori.

Ministerul Economiei şi Infrastructurii recomandă participanţilor la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere în vigoare, în special a celor ce ţin de dotarea automobilelor şi conducerea acestora pe timp de iarnă.

Pentru mai multe informaţii despre condiţiile de circulaţie rutieră în perioada de iarnă, cetăţenii pot accesa site-urile www.asd.md şi www.mei.gov.md. În perioada de iarnă, serviciul operativ al Î.S. ,,Administraţia de Stat a Drumurilor” activează în regim non-stop 24/24 la numerele: 022-74-89-61, 022-22-55-30, 060477177, dedicate informării cetăţenilor. Totodată pe traseele naţionale sunt amplasate 40 de camere video, care asigură monitorizarea şi vizualizarea stării drumurilor în timp real - http://asd.md/camera-video.

 

Comentarii