‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 22 aprilie, 2024
7.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriÎn nouă luni ale anului 2018 importul de motorină a crescut cu 40%

În nouă luni ale anului 2018 importul de motorină a crescut cu 40%

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

Potrivit datelor statistice publicate de Banca Națională a Moldovei în trimestrul III al acestui an importul de produse energetice și electricitate a constituit 235,64 milioane de dolari, înregistrând o creștere de 34,3% față de perioada similară a anului 2017, scrie Mold-street.com.

Potrivit BNM, cel mai înalt ritm de creștere a importului se atestă la combustibilul diesel, cu circa 48,4%. În nouă luni ale anului 2018 valoarea totală a importului de motorină a constituit peste 303 milioane de dolari, în creştere cu 39,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017. Astfel, cota motorinei în importurile de resurse energetice în Republica Moldova a ajuns la circa 54%, față de 48,8% în aceeași perioadă din anul 2017.

Cel mai important factor în creşterea respectivă l-a jucat scumpirea cu peste 36% a preţului de import a motorinei, în timp ce importul fizic s-a majorat în această perioadă cu doar 2%. În trimestrul III al anului 2018 importul de benzine auto s-a majorat cu 18,7%, de gaz natural – cu 39,9%, energie electrică – cu 16,5%. Importul de cărbune a înregistrat o scădere de 9,3 la sută față de trimestrul III 2017, dar cota acestui combustibil în balanţa eneregtică este una nesemnificativă – de doar 2-3%.

Menționăm că, de la 1 ianuarie 2019, preţurile la benzină şi motorină ar putea să crească cu câteva procente ca urmare a majorării de către Guvern cu circa 10% a valorii accizelor achitate la importul de produse petroliere.

‹ adv ›

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›