Ştiri

Sursa imaginii: noi.md

Ştiri / Social

29 Dec. 2018 / 15:20

Tarifele la peste 200 de servicii medico-sanitare vor fi reduse

Persoanele care se asigură în mod individual pot deja să achite, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2019. Aceasta poate fi achitată on-line, prin post terminal, la oficiile poştale sau prin transfer bancar. Executivul a aprobat recent revizuirea catalogului tarifelor unice pentru serviciile medico-sanitare, fiind reduse preţurile la peste 200 de servicii, relatează Mesager.

Economistul şef al Spitalului Clinic Municipal „Sfânta Treime”, Elena Toma, a afirmat la emisiunea „Miezul Zilei” că în proiectul de revizuire a catalogului tarifar au fost evaluate peste 450 de servicii medicale, dintre care în urma evaluării peste 190 au fost diminuate cu 30 la sută.

„Sunt nişte servicii de o complexitate foarte înaltă atât intervenţii chirurgicale, oftalmologice, otolaringologice, urologice. Sunt momente când o intervenţie la cataractă este la peste zece mii de lei şi atunci este cu mult mai avantajos să deţii o poliţă de asigurare decât să achiţi nemijlocit costul din propriul buzunar”, a declarat Elena Toma.

Elena Toma a mai adăugat că odată cu lansarea noilor tehnologii, în catalogul tarifar au fost introduse 135 de servicii noi. Totodată, peste 200 de servicii au fost scoase din uz pentru că ar fi fost depăşite.

„Catalogul a fost aprobat încă în 2003 cu mici modificări, odată cu includerea noilor tehnologii, da au fost introduce unele servicii, totodată acestea n-au fost modificate integral. Aceleaşi tehnologii de laborator, diagnostic, tomografie computerizată, de exemplu, au apărut servicii în domeniul tomografiei ocular şi respectiv sunt servicii care nu mai sunt utilizate, deşi erau incluse în catalogul de tarife”, a menţionat Elena Toma.

În urma modificărilor legislative, aprobate recent, persoanele asigurate nu mai sunt obligate să prezinte poliţa pe suport de hârtie. La înregistrare, Compania Naţională de Asigurări în Medicină va atribui fiecărei persoane un număr de asigurare obligatorie, care va fi introdus în Registrul de evidenţă a persoanelor asigurate.

Unii oameni salută schimbările. „Nu aşa de des m-am adresat cu poliţa din fericire, cred, dar de câte ori m-am adresat a fost eficientă pentru mine. Nu cred că se creează o dificultate atât timp cât este inclusă în baza de date şi structurată electronic”. „Niciodată nu ne-am făcut poliţă, n-am nevoie de ea, oricum trebuie să plăteşti acolo tare mult, când te văd că eşti cu poliţă ei aşa te fugăresc în toate părţile”. „Sigur că electronic e mai bine, eu aşa cred. N-aş zice că m-am folosit prea des de poliţă, întotdeauna am plătit bani, sau electronic, sau foaie, dacă vor să ia bani, i-au şi aşa”, afirmă oamenii.

Persoanele care se vor asigura până pe data de 1 aprilie 2019, inclusiv, vor beneficia de reduceri în mărime de 75, 60 şi 50% din valoarea primei, care a rămas la nivelul celei de anul trecut - 4056 de lei. Prima de asigurare poate fi achitată şi prin transfer bancar. În cazul neachitării primei vor fi aplicate penalităţi. Statutul de persoană asigurată poate fi verificat prin accesarea paginii web www.cnam.md.

Comentarii