13:30:02 24.04.2024
Stiri

VIDEO // „Mai mulți EUROPARLAMENTARI își exprimă susținerea privind înregistrarea Partidul „ȘOR” în cursa alegerilor parlamentare”

Partide/Comunicate 28.12.2018 14:34 Vizualizări1118 Autor: Ziarul National


„Europarlamentari și oficiali europeni care reprezintă trei grupuri politice importante în UE salută implicarea Partidului „ȘOR” în campania pentru alegerile parlamentare din 24 februarie și își exprimă încrederea că formațiunea va învinge, ceea ce va însemna „o nouă eră pentru Moldova””, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii lui Ilan Șor.

Sursa citată menționează că, în același timp, deputații europeni își exprimă îngrijorarea față de presiunile care au început deja să fie puse pe membrii și liderii Partidului „ȘOR”.

„În numele prietenilor dvs. conservatori din Europa - Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - am dori să vă felicităm cu începutul campaniei și să vă urăm noroc și succes la viitoarele alegeri parlamentare”, i-a transmis lui Ilan Șor directorul executiv al ACRE, Richard Milsom.

Richard Milsom menționează că nu va încălca legislația R. Moldova și nu-l va susține pe Ilan Șor și formațiunea acestuia în timpul campaniei electorale, dar că e gata să reia colaborarea imediat după alegeri, pe care este convins că le va câștiga Partidul „ȘOR”. „Înțelegem că, în timpul alegerilor, nu vă putem susține activ din cauza legislației R. Moldova. Dar vă pot promite că, după victoria dvs., în februarie anul viitor, vom fi primii oameni care vă vor vizita la Orhei și vă vom fi alături să sărbătoriți victoria. Așteptăm cu nerăbdare să continuăm cooperarea și activitatea noastră. Nu doar înainte, dar și după alegeri”, a menționat directorul executiv al ACRE.

În același timp, el și-a exprimat îngrijorarea față de presiunile care sunt puse asupra Partidului „ȘOR”, chiar înainte de începutul campaniei electorale. „Cunoaștem cu îngrijorare faptul că domnul Dodon încearcă să influențeze eliberarea certificatelor de integritate pentru candidații parlamentari și sperăm că acest lucru nu va influența procesul electoral și nu va sta în calea acestuia”, a remarcat Richard Milsom.

De asemenea, europarlamentarul PPE, Fulvio Martusciello, își exprimă îngrijorarea față de presiunile asupra Partidului „ȘOR”. „Sunt profund îngrijorat de intenția de a destabiliza cursul natural al alegerilor, încercând să pună la îndoială o participare democratică mare. Mă refer la comentarii ciudate ale unor înalte autorități proruse, care încearcă să influențeze decizia Autorității Naționale de Integritate și acțiunile acesteia”, menționează Martusciello.

Și europarlamentarul austriac Barbara Kappel, membră a Grupului Europa Națiunilor și a Libertății, salută intenția Partidului „ȘOR” de a candida la alegerile parlamentare și își exprimă încrederea în victoria formațiunii la parlamentare, ceea ce va fi „o nouă eră pentru Moldova”.

„Le doresc bunilor mei prieteni din Partidul „ȘOR”, lui Ilan Șor și echipei sale, toate cele bune. O campanie de succes și, bineînțeles, un rezultat bun pe data de 24 februarie. Voi fi foarte bucuroasă să vă văd pe toți sărbătorind pe 25 februarie o nouă eră pentru Moldova și UE”, a transmis Barbara Kappel.

Potrivit europarlamentarul polonez Karol Karski, membru al ACRE și membru al Biroului Parlamentului European, Partidul „ȘOR” reprezintă „un suflu nou” absolut necesar pentru politica și societatea moldovenească. „El (Partidul „ȘOR” n.r) a demonstrat cu succes, la nivel local, că pot fi aplicate măsuri corecte pentru economia de piață, păstrând atenția pentru păturile sărace ale populației, având grijă de pensionari. De asemenea, a arătat cum prin investiții efective poate fi eradicat șomajul și îmbunătățită viața cotidiană a cetățenilor Moldovei”, menționează profesorul Karski.

Amintim că joi, 27 decembrie, Partidul Politic „ȘOR” a depus și actele necesare, precum și lista de candidați pentru circumscripția națională, pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Partidul „ȘOR” este singura formațiune politică din R. Moldova membră a ACRE, influenta familie politică internațională care deține și unul din cele mai influente grupuri politice în Parlamentul European, cu peste 70 de mandate, iar formațiunile membre sunt la guvernare în mai multe state, inclusiv în Marea Britanie, Italia, Cehia, Slovacia, Israel și Polonia.

Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni reunește partide dedicate libertăților individuale, suveranității naționale, democrației parlamentare, statului de drept, proprietății private, taxelor reduse, mijloacelor sigure, comerțului liber, concurenței deschise și succesiunii puterii. Partidul „ȘOR” a găzduit în luna octombrie un important summit al ACRE, la care au participat peste 150 de delegați – politicieni și înalți funcționari din aproximativ 30 de țări ale lumii.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md