Cel puțin trei partide care se declară unioniste și-au manifestat intenția de a participa la alegerile din 24 februarie 2019. Este vorba de Convenția Euro-Unionistă condusă de Anatol Țăranu și fostul fruntaș al DA, Valentin Dolganiuc, Partidul Democrația Acasă unde și-au declarat aderența mai mulți lideri unioniști din „Blocul Unității Naționale” și Partidul Liberal, care, după ce „a fost separat sau s-a separat de ACUM”, a decis să candideze de unii singuri în legislativ.
După evenimentele din ziua de Crăciun dintre blocul ACUM și Partidul Liberal, Dorin Chirtoacă menționa că „trebuie unite toate forțele unioniștilor”.
„Nu ne rămâne decât o singură cale, calea noastră dintotdeauna, calea – Unirii cu România, prin consolidarea începând de astăzi, a tuturor unioniștilor în jurul PL, nu doar pentru viitoarele alegeri locale, dar pentru aceste alegeri parlamentare din 24 februarie 2019”, anunța Dorin Chirtoacă pe 25 decembrie, seara.
Pe 26 decembrie au mai apărut o altă inițiativă a unioniștilor. Este vorba de Partidul Democrația Acasă condus de Vasile Costiuc care a primit în rândurile sale mai mulți conducători de ONG-uri unioniste, cum ar fi Anatol Ursu sau Ion Leașcenco.
„chiar și cele mai pesimiste sondaje dau 20-25% de unioniști”, menționa unul din participanții la conferința de lansare, Anatol Ursu.
Cea de a treia formațiune care s-a declarat unionistă și cu intenția de a participa este Convenția Euro-Unionistă. Într-un eveniment de lansare ce a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie, blocul era prezentat drept o alianță dintre Partidul Verde Ecologist și Partidul Național Liberal. După lansare, aceștia au mai fost invitați la TV8. Acolo Anatol Țăranu declara că „Dacă vom intra în Parlament, vom face coaliție cu oricine care va fi de acord cu moentele pricipiale ale programului nostru”.