(video) Moneda de 10 lei cu caracter comemorativ va putea fi obținută la ghișeul BNM. Cum arată aceasta

10 lei

Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să distribuie moneda cu valoarea nominală de 10 lei cu caracter comemorativ, dedicată aniversării a 25-a de la introducerea leului moldovenesc, prin intermediul ghișeului său, situat pe adresa bulevardul Grigore Vieru nr. 1, municipiul Chișinău. Decizia a fost luată urmare multiplelor solicitări venite de la cetățeni.

Moneda poate fi obținută în schimbul bancnotelor sau a monedelor care să acopere valoarea nominală de 10 lei, pe data de 28 decembrie 2018, precum și în perioada 2-4 ianuarie 2019, între orele 10.00-12.00.

În total, prin intermediul ghișeului BNM, vor fi distribuite 5 000 de monede, iar o persoană poate obține cel mult două unități. De regulă, bancnotele și monedele ajung în circulație prin intermediul băncilor licențiate, în baza solicitărilor acestora.

Moneda de 10 lei cu caracter comemorativ este acceptată ca mijloc de plată pe teritoriul Republicii Moldova și circulă în paralel cu bancnotele și monedele metalice care au valoarea nominală de 10 lei.

Această monedă a fost pusă în circulație pe 29 noiembrie 2018, când s-au împlinit 25 de ani de la introducerea monedei naționale a Republicii Moldova.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente