PDM și blocul ACUM au depus azi listele la CEC. Comisia Electorală va organiza tragerea la sorți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

După validarea și prezentarea listei naționale a candidaților la funcția de deputat din partea Partidului Democrat din Moldova, democrații au mers la Comisia Electorală Centrală pentru a depune declarația privind consimțământul de a candida la alegerile din 24 februarie 2019. Tot azi, au anunțat că merg la CEC să prezinte lista candidaților și reprezentanții blocului electoral ACUM. Astfel, CEC va organiza procedura de tragere la sorți în vederea stabilirii ordinii prealabile de înscriere în buletinul de vot.

„Împreună cu toți candidații înscriși pe lista națională a partidului, am fost la CEC. Am încredere că lista noastră va fi larg susținută de votul cetățenilor”, a scris Vlad Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.

„Astăzi, la ora 17.00, Comisia Electorală Centrală va organiza procedura de tragere la sorţi în vederea stabilirii ordinii prealabile de înscriere în buletinul de vot a celor care au depus pe parcursul zilei de astăzi, 26 decembrie 2018, actele necesare în vederea înregistrării în calitate de concurenţi electorali în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019”, se arată într-un anunț al Comisiei Electorale Centrale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...