Ştiri

Sursa imaginii: Facebook.com: Igor Dodon

Ştiri / Politic

25 Dec. 2018 / 17:26

Problemele cu care se confruntă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului, discutate la Bender

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut la Bender o nouă întrevedere cu liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, relatează Radio Moldova Actualităţi.

În cadrul vizitei oficialii au continuat discuţiile pe probleme de actualitate, incluse în agenda de lucru şi au fost punctate câteva subiecte de perspectivă.

Potrivit lui Igor Dodon s-a discutat în mod special problemele cu care se confruntă cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului şi activitatea forţelor comune de pacificare din Zona de Securitate.

„Este a cincea întrevedere pe care o avem în ultimii doi ani. Am discutat despre realizările pe care le-am obţinut în acest an. Una dintre cele mai importante este procedura de înmatriculare a maşinilor transnistrene cu numere neutre. Am promulgat această lege recent şi aceasta va intra în vigoare în scurt timp”, a declarat Igor Dodon, citat de Moldova 1.

„Eu sunt preocupat de realizarea acestor acorduri. Este foarte important să implementăm tot ce s-a reuşit până acum. Am discutat despre reţelele de telecomunicaţii, despre încetarea urmăririi penale motivate politic şi alte subiecte importante”, a menţionat Vadim Krasnoselski, citat de Moldova 1.

Comentarii