Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Doi jurnaliști au fost uciși…

Doi jurnaliști au fost uciși în timpul atacului armat de la Strasbourg

A child lights candles as people gather on December 13, 2018, in memory of the victims of the attack near the Christmas market of Strasbourg, in eastern France, on December 11, 2018. - Three people were killed and 13 wounded when a lone gunman, identified as Cherif Chekatt, 29, opened fire on shoppers on December 11, 2018, according to French officials. (Photo by Alain JOCARD / AFP)

Antonio Megalizzi, jurnalistul italian care a fost grav rănit în timpul atacului terorist comis la 11 decembrie, curent, la Târgul de Crăciun din Strasbourg, a murit după ce s-a aflat timp de câteva zile în comă, potrivit Federației Europene a Jurnaliștilor. Megalizzi a fost ucis împreună cu colegul său polonez Barto Pedro Orent-Niedzielski, după ce au încercat să-l împiedice pe ucigaș să intre într-un bar în timpul asaltului. În total, 13 persoane au fost rănite în timpul atacului, iar alte 5 persoane au fost ucise.

Megalizzi, în vârstă de doar 28 de ani, se afla la Strasbourg în calitate de  jurnalist voluntar al Europhonica − o reţea de posturi de radio asociative, pentru a relata despre adunarea plenară a Parlamentului European, unde jurnalistul a avut un interviu chiar înainte de atac. Antonio Megalizzi a fost ucis împreună cu colegul său polonez Barto Pedro Orent-Niedzielski, după ce au încercat să-l împiedice pe ucigaș să intre într-un bar în timpul asaltului.

Federația Europeană a Jurnaliștilor își exprimă solidaritatea cu familiile victimelor, condamnând cu fermitate acest atac nejustificat la viața jurnaliștilor, uciși în cursul exercitării serviciului. Centrul de presă al Comisiei Europene a ținut, de asemenea, un moment de tăcere pentru Antonio Megalizzi și Bartek Orent-Niedzielski, uciși în timp ce raportau despre ceea ce trebuia să fie o sesiune plenară obișnuită la Strasbourg, săptămâna trecută.

„M-am îndrăgostit de Uniunea Europeană, sunt foarte, foarte concentrat și implicat în lucruri care sunt în curs de dezvoltare și puternic pro-europene”, a spus Megalizzi în ultimul  său interviu radio.

Președintele italian Sergio Mattarella a descris acest lucru ca fiind o „tragedie inacceptabilă” și și-a exprimat „tristețea profundă” pentru moartea jurnalistului.

Premierul italian Giuseppe Conte și-a exprimat solidaritatea cu familia și prietena lui Megalizzi. „Această veste mă întristează foarte mult. Antonio a fost pasionat de Europa. Un gând de mare afecțiune se duce către prietena lui și către familia lui”, a declarat el.

Colegii săi de la Europhonica și-au manifestat sprijinul față de familie și prieteni de pe Twitter.


 

Foto: Alain Jocard/AFP