15:16:41 25.04.2024
Stiri

PERICOLUL de pe Nistru // Zeci de ONG-uri din R. Moldova îi cer Guvernului de la Chișinău să NU semneze Acordul cu Ucraina cu privire la extinderea hidrocentralei „Novodnestrovsk”: „Nistrul se va transforma într-o MLAȘTINĂ”

Social 19.12.2018 13:19 Vizualizări4718 Autor: Ziarul National
PERICOLUL de pe Nistru // Zeci de ONG-uri din R. Moldova îi cer Guvernului de la Chișinău să NU semneze Acordul cu Ucraina cu privire la extinderea hidrocentralei „Novodnestrovsk”: „Nistrul se va transforma într-o MLAȘTINĂ”


Un grup de 45 de organizații neguvernamentale din diferite domenii din R. Moldova a lansat astăzi un apel la adresa Guvernului R. Moldova pe care îl îndeamnă să nu semneze Acordul cu Ucraina privind extinderea Complexului Hidroenergetic Nistrean pentru fluviul Nistru.

ONG-urile atrag atenția Guvernului de la Chișinău că acest acord, negociat în prezent, nu trebuie semnat până la definitivarea unui studiu de impact asupra mediului, care este elaborat în prezent de către PNUD Moldova, cu susținerea financiară a Ambasadei Suediei în R. Moldova.

Iuliana Cantaragiu de la Centrul Național de Mediu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că acest apel a fost lansat după ce reprezentanții Ambasadei Ucrainei în R. Moldova au anunțat despre intenția Kievului de a extinde nodul acestei hidrocentrale, cu investiții chinezești.

Mai exact, Ucraina intenționează să extindă Complexului Hidroenergetic Nistrean prin constructia a încă trei turbine, cu susținerea financiară a Republicii Chineze.

ONG-urile le mai cer autorităților de la Chișinău să expedieze Cabinetului de Miniștri din Ucraina o scrisoare prin care să reamintească despre obligațiunile statului ucrainean în cadrul Convenției Espoo și să solicite elaborarea Studiului de evaluare a impactului asupra mediului a Complexului Hidroenergetic Nistrean în context transfrontalier, care să fie consultat cu toate părțile interesate și în primul rând cu Republica Moldova.

Eclogiștii dau alarma și afirmă că proiectul ucrainenilor care presupune construcția a încă șase baraje în plus pe râul Nistru l-ar transforma în câțiva ani într-o „mlaștină”, iar teritoriul de la Carpați până la Marea Neagră - într-un „deșert în inima Europei”.

Alecu Reniță, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova, a adăugat faptul că o construcție a acestui complex pe râul Nistru, așa cum își doresc ucrainenii, reprezintă „o sentință definitivă asupra râului Nistru”, care se va transforma dintr-o sursă naturală de apă „într-un lanț de cascade” și, în final, „într-o mlaștină”.

Menționăm că râul Nistru este principala sursă de apă pentru R. Moldova, 80% din volumul anual de apă provenind anume din acest fluviu, și singura sursă de apă potabilă pentru Chișinău unde locuiește o treime din populația republicii noastre.






Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md