Guvernul cumpără case pentru două familii care au rămas pe drumuri
Două familii din raioanele Ungheni și Strășeni, care au rămas pe drumuri, după ce casele li s-au făcut scrum, vor avea locuințe noi.
Comisia pentru situații excepționale a decis să aloce din Fondul de rezervă al Guvernului 140 de mii de lei pentru a le cumpăra case sinistraților.
Astfel, 50 de mii de lei vor fi alocate familiei din satul Rădenii Vechi, raionul Ungheni, care a rămas fără locuință, după ce, acum două luni, un incendiu devastator le-a mistuit casa. Banii vor fi utilizați pentru procurarea unei case noi pentru cei 5 membri ai familiei, printre care un copil de 2 ani și un bătrân.
Totodată, 90 de mii de lei vor fi alocate unei familii din satul Negrești, raionul Strășeni, care, la fel, în urma unui incendiu a rămas în plină iarnă fără acoperiș deasupra capului.
Aceeași Comisie a decis, de asemenea, să acorde un ajutor financiar în sumă de 20 de mii de lei pentru compensarea cheltuielilor de repatriere a unui moldovean decedat în tragicul accident din orașul Kaluga, Federația Rusă. Anterior, Guvernul a mai alocat 119 mii de lei pentru repatrierea și reîntoarcerea în republică a victimelor acestui accident.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”