04:06:23 20.04.2024
Stiri

R. Moldova, pe locul 35 în lume în clasamentul WEF privind inegalitățile dintre femei și bărbați

Social 18.12.2018 13:00 Vizualizări1720 Autor: Ziarul National
R. Moldova, pe locul 35 în lume în clasamentul WEF privind inegalitățile dintre femei și bărbați


R. Moldova ocupă locul 35 din 149 de țări în clasamentul World Economic Forum (WEF) referitor la inegalitatea dintre femei şi bărbaţi, potrivit celui mai recent raport „Global Gender Gap Report”, publicat marţi de WEF.

Cu un scor de 0,733 puncte pe o scară de la zero la unu, unde zero este imparitate şi unu paritate, R. Moldova este devansată devansată de Slovenia (locul 11), Letonia (locul 17), Bulgaria (locul 18) și Belarus (locul 28). România a fost plasată pe locul 63 în același top, Ucraina - pe locul 65, iar Rusia - pe locul 75.



Islanda, cu un scor de 0,858 puncte, Norvegia şi Suedia conduc într-un clasament care evaluează 149 de ţări în funcţie de participarea politică, egalitatea economică şi respectarea unor drepturi, cum ar fi cel la educaţie sau la asistenţă medicală. Irak, Pakistan şi Yemen ocupă ultimele locuri în acest clasament.

„În pofida evoluţiilor recente, sunt doar 17 femei care ocupă poziţii de şef de stat sau de guvern în cele 149 de ţări analizate în 2018, inclusiv premierul României care a fost ales în acest an”, subliniază WEF.

La nivel general, raportul WEF arată că inegalitatea salarială dintre femei şi bărbaţi s-a redus în acest an comparativ cu 2017, dar va mai fi nevoie de peste 200 de ani pentru a ajunge la paritate pe piaţa muncii. De asemenea, în timp ce inegalităţile salariale s-au redus comparativ cu 2017, reprezentarea femeilor în politică a scăzut, la fel ca şi accesul lor la sănătate şi educaţie. În ritmul actual, inegalităţile dintre femei şi bărbaţi, în majoritatea domeniilor nu vor fi eliminate decât peste 108 ani, iar pentru a reduce decalajul pe piaţa muncii va fi nevoie de 202 ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md