19:02:44 20.04.2024
Stiri

Ar trebui să ÎNCETĂM cu toții să mâncăm „avocado sângeros”?

Știri 18.12.2018 18:30 Vizualizări2557 Autor: Ziarul National
Ar trebui să ÎNCETĂM cu toții să mâncăm „avocado sângeros”? sursa: google.ro


Unele restaurante britanice și irlandeze alungă din meniu și din suflet gustările cu avocado în urma preocupărilor legate de mediul înconjurător și cartelurile de droguri din Mexic.

Încet-încet, în unele locuri avocado va dispărea din meniuri. Asta pentru că restaurantele britanice și irlandeze sunt tot mai preocupate de felul în care importurile din America Latină dăunează mediului și finanțează cartelurile de droguri din Mexic. Producătorii din Michoacán, din vestul Mexicului, și-au luat terenurile confiscate de șefii cartelurilor de droguri despre care se spune că câștigă 150 de milioane de lire sterline pe an prin vânzarea așa-numitului „avocado sângeros” către comercianții britanici.

Cafeneaua Wild Strawberry din Great Missenden, Buckinghamshire, servea la un moment dat și câte 1000 de porții de mâncare cu avocado în fiecare săptămână. Proprietarul, Katy Brill, a luat decizia „controversată” să se oprească din cauza preocupărilor etice față de importuri.

„În primul rând am simțit că nu se potrivea cu ethosul meu care e orientat spre comercializarea felurilor de mâncare locală”, spune ea.

Michoacan din Mexic este considerat un focar pentru grupări criminale alături de producția de avocado și luptă frecvent pentru a-și proteja culturile

Wildflower, un restaurant vegetarian din Peckham, Londra, a renunțat, de asemenea, la avocado, afectat de preocupările legate de efectele pieței mondiale. Șeful bucătăriei, Joseph Ryan, vede paralele cu quinoa, care a devenit foarte la modă acum câțiva ani, determinând cererea de importuri din America de Sud.

„A existat astfel o mărire a prețului quinoa, care a devenit inaccesibil pentru oamenii din propria lor țară, ceea ce cred că este foarte greșit”, spune el.

Ryan adaugă că interesul său față de avocado a atins de asemenea o limită. „Cred că tocmai am atins punctul culminant”.

Bucătarul JP McMahon, care deține restaurantul Aniar din orașul Galway din Irlanda, spune că avocado – „diamantul sângeriu din Mexic” – nu apare pe nici unul din meniurile sale din cauza „zborurilor care poluează, defrișărilor și problemelor din Mexic cu cartelurile“.

McMahon declară că consumatorii trebuie să-și schimbe atitudinea față de produsele sezoniere. „Cred că trebuie să ne dăm seama ce este în sezon și când este în sezon. Am devenit complet absurzi.”

El spune că nu este greu să eviți avocado și alte produse exotice atunci când există o mulțime de opțiuni locale disponibile. „Avem suficiente produse. Dacă doriți vitamine și minerale, kale este o opțiune bună. Celeriac, anghinare – toate cresc în acest moment al anului.”

Brill este de acord, spunând că este „nebunie” să te aștepți să poți cumpăra fructe cum ar fi căpșunile pe tot parcursul anului.

Sursa: tabu.ro



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md