03:00:06 19.04.2024
Stiri

VIDEO // Noi DETALII despre „vitezomanul” inconștient de la Orhei. Cum a reușit să scape, inițial, de POLIȚIE

Social 16.12.2018 14:20 Vizualizări2334 Autor: Ziarul National
VIDEO // Noi DETALII despre „vitezomanul” inconștient de la Orhei. Cum a reușit să scape, inițial, de POLIȚIE captură


Un șofer minor, despre care se presupune că ar fi fost în stare de ebrietate, i-a dat bătăi de cap unui echipaj de patrulare, după ce a fost urmărit ca în filme pe drumurile din raionul Orhei, însă a reușit să-și piardă urma, după ce automobilul poliție s-a defectat și a rămas blocat pe acostament. Ulterior, șoferul a fost identificat după numărul plăcuțelor de înmatriculare, iar automobilul său a fost ridicat și transportat la parcarea specială. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către Livii Baziuc, șeful Inspectoratul Național de Patrulare.

Solicitat telefonic, Livii Baziuc, șeful INP, a declarat pentru Deschide.MD că noaptea trecută, un echipaj de patrulare a observat un automobil marca Volkswagen Polo ce se deplasa cu viteză excesivă și circula haotic pe traseu.

„Șoferul a fost somat să oprească automobilul și să-l tragă pe dreapta, însă acesta nu s-a conformat cu cerințele legale și a accelerat încercând să scape de poliție. Echipajul a încercat de mai multe ori să-l blocheze, iar șoferul ieșea pe contrasens fără a ține cont de marcajul rutier, dar și indicatoarele rutiere”, susține Baziuc.

Baziuc a mai adăugat că după ce a fost urmărit până în localitatea Pelivan, Orhei, șoferul a încercat să-și piardă urma pe străzile din localitate, iar polițiștii au chemat în ajutor un alt echipaj.

„În timpul urmăririi automobilul INP, fiind unul mai vechi, s-a defectat din mers și a rămas pe acostament. Ulterior, șoferul a reușit să scape de urmărire, însă automobilul a fost identificat după plăcuțele de înmatriculare și a fost găsit la domiciliu, în localitatea Pelivan”, a precizat Baziuc

Acesta s-a dovedit a fi un minor în vârstă de 17 ani, fără permis de conducere, iar automobilul este înmatriculat pe numele mamei sale. Părinții săi sunt plecați peste hotare, iar el locuiește împreună cu bunica.

„Presupunem că ar fi fost în stare de ebrietate, dar deja asta nu mai poate fi demonstrat. Totuși, automobilul a fost ridicat și escortat la o parcare specială, iar în prezent pregătim materialul probatoriu pentru a fi expediat în instanță. Acesta va fi sancționat pentru că a urcat la volan fără a avea permis de conducere, dar și pentru că nu s-a conformat cerințelor legale ale polițiștilor”, a mai adăugat Baziuc.

Vom aminti că un vitezoman a fost urmărit aseară de poliție pe străzile din Orhei, potrivit unor imagini video apărute azi dimineță pe rețelele de socializare.





Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md