Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Primul șofer beat la…

VIDEO Primul șofer beat la volan care a rămas fără permis de conducere după înăsprirea pedepselor

Primul șofer care a devenit „victima” înăspririi pedepselor pentru depistarea în stare de ebrietate este din Glodeni și conducea o mașină marca Toyota. 

În noaptea de 14 decembrie curent, inspectorii de patrulare, fiind implicați la asigurarea securității circulației rutiere în orașul Glodeni, au observat un automobil „Toyota” care venea de pe o stradă secundară. Conducătorul, văzând mașina de patrulare, a deconectat luminile automobilului deplasându-se încet. Ofițerii l-au somat să stopeze. În timpul discuției cu șoferul au simțit miros de alcool. Fiind supus testului alcoolscopic rezultatul a arătat că bărbatul avea o concentrație de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Național de Patrulare.

În urma documentării s-a constat că la volanul mașinii era un tânăr de 27 de ani, originar din orașul Glodeni. Inspectorii de patrulare i-au ridicat permisul de conducere, suspendându-i, astfel, șoferului dreptul de a conduce mijloace de transport până la decizia finală a instanței de judecată. Totodată, acesta este pasibil pedepsei de anulare a dreptului de a conduce mijloace de transpor și muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore. Ulterior, dreptul poate fi redobândit la expirarea a 4 ani de la sentința definitivă, susținerea examenului pentru obținerea permisului în condiții generale de conducere și desfășurarea unui curs de instruire antialcool și antidrog. În noaptea de 14 decembrie inspectorii de patrulare au documentat în total 3 șoferi în stare de ebrietate la volan, anunță poliția.

Începând de astăzi, 14 decembrie 2018, șoferii prinși băuți la volanul mașinii vor rămâne fără permis de conducere, fiindu-le suspendat dreptul de conducere pe perioada examinării cauzei în instanță.

Totodată mașina celui documentat în stare de ebrietate va fi ridicată și transportată la parcarea specială. Tarifele de transportare sunt de 250 de lei, plus 50 de lei ora de parcare, aproximativ 600 de lei pe zi. Anterior, tarifele nu erau aprobate, deseori polițistul fiind nevoit să urce (exclusiv cu acordul proprietarului, posesorului) la volanul mașinii pentru a o transporta la parcare.

De asemenea, se introduce o pedeapsă nouă în legea penală de „anulare a permisului de conducere”, iar șoferii vor putea obține un permis de conducere:

1) abia peste patru ani de la sentință definitivă;
2) după ce susțin repetat examenul auto (proba teoretică și practică);
3) și asta doar după ce prezintă certificatul privind instruirea anti-alcool. Programul probațional obligatoriu anti-alcool, realizat de Inspectoratul Național de Probațiune, va fi de 20 de ore și va costa 4000 lei.

Până în prezent, atunci când un șofer era depistat în stare de ebrietate, acestuia i se ridica permisul de conducere, doar că în locul acestuia îi era eliberat un permis provizoriu. În aceste circumstanțe, șoferul putea să conducă pe durata examinării cauzei în instanță.

Pe parcursul a 8 luni ale anului curent în total pe teritoriul Republicii Moldova au avut loc 1 740 de accidente rutiere soldate cu 186 persoane decedate și 2 111 traumatizate, dintre care din cauza stării de ebrietate la volan s-au produs 95 accidente rutiere în urma cărora 15 persoane au decedat iar altele 122 au fost traumatizate, iar 3 459 conducători auto au fost documentați băuți la volan.