13:23:12 25.04.2024
Stiri

ŞTIAȚI? // Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: „Made în Reșița – România”

Știri 14.12.2018 17:20 Vizualizări4470 Autor: Ziarul National
ŞTIAȚI? // Pe fiecare piesă de metal ce compune turnul Eiffel scrie: „Made în Reșița – România” sursa: uti24.ro


Puțini sunt cei care știu că simbolul Parisului, celebrul Turn Eiffel, a fost realizat după o tehnologie inventată în România de inginerul Gheorghe Pănculescu.

După ce a absolvit cursurile Politehnicii din Zurich, inginerul Gheorghe Pănculescu ajunge să lucreze în cadrul companiei Eiffel, la recomandarea marelui scriitor Vasile Alecsandri.

În 1878, Pănculescu revine în țară pentru a construi calea ferată București-Predeal.

În acea perioadă, inginerul inventează un sistem de îmbinare a traverselor de cale ferată, care avea să revoluționeze construcțiile metalice.

Astfel, datorită metodei de montare a șinei pe traverse în afara spațiului caii ferate, Pănculescu a reușit să termine lucrarea concesionată în mai puțin de un an, deși termenul de livrare era de aproape cinci ani.

Pănculescu l-a găzduit pe Gustave Eiffel

Impresionat de proiectul inginerului român, Gustave Eiffel se deplasează special la Vălenii de Munte pentru a-l întâlni pe Pănculescu, cel care avea să devină inspector general al Căilor Ferate Române.

Eiffel a vrut să vadă tehnologia folosită de acesta la montarea căii ferate.

În 1879, în casa unde se află acum Muzeul Nicolae Iorga, francezul a fost găzduit de Pănculescu și a fost impresionat de genialitatea invenției românești.

Aici, Gustave Eiffel, care avea să devină celebru, i-a vorbit gazdei despre proiectul său, înălțarea unui turn ieșit din comun, la Paris, pentru Expoziția Universală din 1889.

Împreună au discutat despre adaptarea tehnicii inventate de Pănculescu la construcția turnului, folosind subansamble metalice confecționate la sol și asamblate după aceea, pe măsură ce se înălța lucrarea.

Interesant este și faptul că destinul celor doi ingineri avea să se încheie, în același an, 1922.

Cunoscut în Franța, anonim în România

Profesorul Eugen Stănescu de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie s-a numărat printre puținii cercetători ai acestui inedit episod.

A fost special în Franța pentru a studia cât de cunoscut este aportul inginerului român la ridicarea simbolului orașului luminii.

Studiind documentele acelor vremuri, profesorul a găsit un studiu intitulat „Communication sur les travaux de la tour de 300 m”, datat 1887, în care celebrul inginer Alexandre Gustave Eiffel precizează că turnul care îi poartă numele nu s-ar fi putut construi dacă nu ar fi aflat de tehnica inovatoare folosită de inginerul român Gheorghe Pănculescu la construcția tronsonului de cale ferată București-Predeal.

Din păcate, numele românului este mult mai cunoscut în Franța decât în țara unde s-a născut.

Doar la insistențele profesorului Stănescu, o școală generală din Vălenii de Munte poartă de la începutul acestui an numele inginerului Pănculescu.

Turnul Eiffel din Paris este construit cu oțel fabricat la Reșița.

Sursa: uti24.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md