Într-un interviu acordat pentru CNN, Robert Ballard spune că descoperirea neașteptată a Titanicului a ajuns să servească drept acoperire a unei misiuni secrete a Marinei Americane din timpul Războiului Rece, care a fost recent declasificată și deschisă publicului.
Istoria din spatele Titanicului este cea a submarinelor nucleare de război, Scorpion și Thresher care s-au înecat în Nordul Oceanului Atlantic în anii 60′. În realitate Robert Ballard își dorea să pornească de fapt în căutarea Titanicului însă nu găsea finanțare, astfel el a acceptat misiunea Marinei Americane cu speranța că i se va permite să găsească și Titanicul care se afla între aceste două nave.
Misiunea inițială în care Ballard a fost trimis a fost să se întoarcă la submarinele nucleare, acolo unde s-au înecat acestea, și să verifice starea motoarelor nucleare și dacă acestea sunt în siguranță, cu condiția să nu fie urmărit de ruși. După ce Ballard și-a completat misiunea cu succes, i s-a permis să caute Titanicul, dar doar în 12 zile cât avea la dispoziție. Marina americană nu a crezut însă că Ballard îl va și găsi.
După ce Titanicul a fost găsit, Marina Statelor Unite s-a speriat din cauza publicității și succesului acestuia, care i-ar fi putut da de gol despre submarinele nucleare de război. Oamenii erau însă atât de fascinați de istoria Titanicului încât nu și-au dat seama niciodată, relatează Ballard.