Trimite e-mail | Printeaza
Economie
12.12.2018

Republica Moldova va avea o nouă strategie națională pe termen lung, până în 2030

Republica Moldova va avea o nouă strategie națională pe termen lung, până în 2030

Proiectul a fost discutat, astăzi, în Comisia economie, buget și finanțe, care îl va propune plenului Parlamentului pentru votare.

Scopul strategic al documentului este sporirea calității vieții, iar Strategia Națională pentru Dezvoltare „Moldova 2030” va fi instrumentul de implementare a Agendei 2030 în Republica Moldova. Fiind un document de referință pentru strategiile sectoriale, acesta urmărește schimbarea opticii politicilor publice din Republica Moldova, prin centrarea acestora pe problemele, interesele și aspirațiile oamenilor.

Obiectivele strategice ale documentului reflectă cele zece dimensiuni utilizate pentru măsurarea fenomenului calității vieții la nivelul Uniunii Europene. Este vorba despre:

• creșterea veniturilor din surse durabile și atenuarea inegalităților economice;

• creșterea accesului oamenilor la infrastructura fizică utilitățile publice și condiții de locuit;

• ameliorarea condițiilor de muncă și reducerea ocupării informale;

• garantarea educației de calitate pentru toți și promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții;

• asigurarea dreptului fundamental la cea mai bună sănătate fizică și mintală;

• un sistem de protecție socială solid și incluziv;

• asigurarea unui echilibru între muncă și familie;

• asigurarea unei guvernări eficiente și incluzive și a supremației legii;

• promovarea unei societăți pașnice, sigure și incluzive;

• asigurarea dreptului fundamental la un mediu sănătos și sigur.

Pentru fiecare din cele zece obiective a fost analizată situația curentă, au fost scoase în evidență cele mai vulnerabile grupuri din societate, au fost formulate viziunea strategică și acțiunile prioritare și a fost descris impactul scontat. 

De asemenea, Strategia Națională pentru Dezvoltare „Moldova 2030” include patru piloni ai dezvoltării durabile: economia durabilă și inclusivă, capital uman și social robust, instituții oneste și eficiente, mediul ambiant sănătos.

Strategia va fi documentul de referință în procesul de elaborare a Cadrului Bugetar pe Termen Mediu. Strategia Națională pentru Dezvoltare ”Moldova 2030” va înlocui actuala strategie ”Moldova 2020”. Totodată, începând de anul viitor, în baza Strategiei, vor fi elaborate planuri naționale de acțiuni pentru fiecare 3 ani.

Proiectul Strategiei a fost elaborat într-un proces extins de consultări publice. La elaborarea proiectului au contribuit 10 grupuri de lucru, constituite din reprezentanți ai ministerelor responsabile, autorităților administrative centrale care reprezintă domenii de politici conexe, administrației publice locale, partenerilor de dezvoltare, societății civile, mediului de afaceri și ai mediului academic.

În septembrie 2015, Republica Moldova, alături de alte 192 state membre ale ONU, a adoptat Declarația Summitului privind Dezvoltarea Durabilă, prin care s-a angajat să pună în aplicare Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă. Astfel, până în anul 2030, țara noastră, de rând cu celelalte țări, urmează să-și mobilizeze eforturile pentru a elimina toate formele de sărăcie, a combate inegalitățile și a aborda problemele schimbărilor climatice.

Conform prevederilor Constituției, mandatul Parlamentului se prelungește până la întrunirea legală a noii componențe. În această perioadă, Parlamentul poate adopta legi ordinare, hotărâri etc., poate organiza audieri, consultări și efectua control parlamentar, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus