Premierul Filip condamnă atentatul de ieri de la Strasbourg. Oficialul a transmis un mesaj de condoleanțe omologului Édouard Philippe
Prim-ministrul Pavel Filip a transmis un mesaj de condoleanțe poporului francez și premierului Franței, Édouard Philippe, în legătură cu tragicul atentat care a avut loc în seara zilei de ieri la Târgul de Crăciun din orașul Strasbourg, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.
Premierul a exprimat condoleanțe din partea Guvernului R. Moldova, dar și a întregii societăţi pentru victimele atentatului. Oficialul a transmis că este alături de familiile şi apropiații victimelor şi le urează însănătoşire grabnică celor răniţi.
Totodată, șeful Guvernului a condamnat dur tentativele de atacuri teroriste, ce pun în pericol viața și securitatea cetățenilor.
Misiunile diplomatice ale R. Moldova sunt în legătură permanentă cu structurile responsabile de la Strasbourg. Linia de urgență la Strasbourg este +33 3 671 50 646.
La data de 11 decembrie, trei persoane au murit și alte 13 au fost rănite după ce un bărbat a deschis focul în zona Târgului de Crăciun din orașul Strasbourg. Autoritățile franceze califică incidentul ca fiind un act terorist.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania