Nicolae Negru: „Nu cred că e în interesul PL să participe la alegeri în componența Blocului „ACUM”, ca anonim”
Situația Partidului Liberal (PL), comparativ cu cea a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), care a acceptat să se retragă din cursa electorală pentru alegerile parlamentare în favoarea viitorului Bloc electoral „ACUM”, este diferită. De această părere este editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru
Potrivit lui Negru, dacă în cadrul discuțiilor dintre PL și PAS/PPDA nu se va ajunge la o înțelegere privind modul de participare în alegeri, atunci liberalii ar trebui să participe de sine stătător la scrutinul din februarie.
„Nu cred că este în interesul PL să participe la alegeri anonim. Situația sa e diferită de a PLDM-ului. Alegerile din Chișinău au demonstrat că liberalilor le-a mai rămas ceva electorat și, posibil, după rocada de la vârf, să mai revină și alții, mai cu seamă că nu toți unioniștii sunt încântați de PPDA-PAS”, a menționat Negru.
Sursa citată a mai adăugat că reprezentanții „ACUM” ar trebui să-i trateze pe liberali cu mai mult respect: „ACUM are nevoie mai mare de PL, decât de PLDM, de aceea ar trebui să-l trateze nițel altfel”.
Nicolae Negru nu exclude că PL ar putea să procedeze ca și PLDM. „Valeriu Munteanu se va pomeni în off-side, se va face de râs, dacă PL va proceda ca PLDM. Se vor confirma cuvintele lui Ghimpu că Munteanu a spus minciuni”, a mai adăugat editorialistul.
De menționat că PL va anunța decizia privind modul în care va participa la scrutinul parlamentar din februarie 2019 după ședința Consiliului Republican al formațiunii, care va avea loc duminică, pe 16 decembrie curent.
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Doi foști miniștri ai Finanțelor explică ȘMECHERIA coaliției PSRM-Șor privind „anularea legii miliardului”: „Nu este alceva decât mutarea DATORIEI de la o instituție a statului la alta. Acest joc iresponsabil va avea consecințe GRAVE”