08:44:46 25.04.2024
Stiri

Ghimpu, despre ANUNȚUL lui Valeriu Munteanu: „Lucrurile au devenit CLARE cu mult înainte, căci Valeriu nu-și găsea loc ultima perioadă”

Politică 11.12.2018 10:13 Vizualizări2237 Autor: Ziarul National
Ghimpu, despre ANUNȚUL lui Valeriu Munteanu: „Lucrurile au devenit CLARE cu mult înainte, căci Valeriu nu-și găsea loc ultima perioadă”


Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, susține că Valeriu Munteanu, care are o opinie separată în privința participării formațiunii la alegerile parlamentare din 2019, ar fi fost constrâns „să lovească” în partid.

Citește și: DISENSIUNI la vârful PL. Anunțul lui Valeriu Munteanu: „Este momentul DESPĂRȚIRII mele de PL”

„Din păcate, iarăși avem o situație, când un membru de partid nu vrea să se conformeze deciziei Consiliului Republican, unde a avut timp și posibilitate sa-și expună argumentele sale în fața colegilor. La ședința Consiliului s-a grăbit să vorbească primul, cu toate că eu am propus ca președintele, vicepreședinții și secretarul general să vorbească ultimii. Eu am vorbit ultimul, însă decizia era clară și până a vorbi eu, pentru că 99% dintre membrii Consiliului s-au expus pentru participarea PL în alegeri și de a încerca de discutat cu PAS și PPDA măcar coordonarea circumscripțiilor ca să nu le câștige Dodon și Plahotniuc pe toate, odată ce PAS și PPDA au refuzat formarea unui bloc pe dreapta”, a declarat liberalul.

Citește și: Chirtoacă ANTICIPEAZĂ că Munteanu ar putea PĂRĂSI formațiunea: „De ce este nevoie să recurgi la MINCIUNI, pentru a face sau a nu face ceva?”

Potrivit acestuia, nimeni nu poate spune, inclusiv Valeriu Munteanu, că membrii Consiliului au fost influențați: „Împotrivă au fost doar trei voturi și acelea de la foștii subalterni ai lui Valeriu Munteanu din perioada activității sale la Ministerul Mediului. Consiliul n-a discutat participarea PL pe listele „ACUM”, dar odată ce s-a hotărât ca partidul să participe în alegeri, înseamnă că nu pe lista „ACUM”, ci pe lista PL. Păcat că „ACUM” nu conștientizează pericolul, care ne paște pe toți după alegerile parlamentare”.

Citește și: RUPTURĂ în PL? Fostul candidat al liberalilor la șefia Chișinăului, anunț pentru presă

Mihai Ghimpu a mai adăugat că duminică va avea loc prima ședință a Consiliului Republican și că PL va merge în alegeri așa cum va decide majoritatea, „nu cum vrea X sau Y”.

„Deciziile Consiliului sunt obligatorii pentru toți membrii, indiferent ce funcție ocupă în partid. Care ar fi motivul înfurierii lui Valeriu Munteanu și organizarea conferinței de presă vom vedea, cu toate că lucrurile au devenit clare cu mult înainte. Valeriu nu-și găsea loc ultima perioadă și continua insistent să revină la acest subiect zilnic, chiar dacă colegii nu l-au susținut la ședința Consiliului, care, odată adoptată, rămâne în vigoare până la anularea ei”.

Acesta a punctat că nu ar vrea să creadă că și Valeriu Munteanu „a fost constrâns, ca și ceilalți colegi de cândva, să lovească în PL”. „Oricum, noi deja avem imunitate și, orice s-ar întâmpla mâine sau poimâine, PL va continua lupta pentru Unirea R. Moldova cu România, indiferent de locul unde se va afla partidul după alegerile din februarie 2019 - în Parlament sau înafara Parlamentului. Nemții au o vorbă: Niciodată nu lua decizii în ziua în care ți-au luat-o nervii pe dinainte”, a conchis Mihai Ghimpu.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md