Vot covârșitor: Parlamentul European a adoptat o nouă rezoluție prin care solicită aderarea rapidă a României și a Bulgariei la Spațiul Schengen
Parlamentul European a votat, marți, cu o largă majoritate o rezoluție nelegislativă prin care solicită Consiliului Uniunii Europene admiterea rapidă a României şi a Bulgariei în spaţiul Schengen.
Rezoluția a fost adoptată, dintr-un total de 659 de voturi, cu 514 voturi pentru, 107 împotrivă și 38 de abțineri.
Rezoluţia a fost redactată pe baza unui raport elaborat de eurodeputatul socialist bulgar Serghei Stanişev, fost premier al țării și actual președinte al Partidului Socialiștilor Europeni, este una non-legislativă şi cere Consiliului Uniunii Europene să ia o decizie rapidă şi pozitivă asupra aderării celor două ţări în spaţiul european de liberă circulaţie, transmite caleaeuropeana.ro.
Eurodeputaţii şi-au exprimat încă în iunie 2011 susţinerea pentru admiterea României şi Bulgariei în Schengen, poziţie confirmată de mai multe ori ulterior.
Co-legislativul european notează că cele două ţări deja aplică parţial regulile Schengen.
Decizia finală în acest dosar trebuie să fie luată cu unanimitate de către Consiliul UE, instituţie care de la 1 ianuarie va fi prezidată, pentru şase luni, de către România.
De altfel, în urma unei întrevederi între Colegiul Comisiei Europene și Guvernul României, președintele Jean-Claude Juncker și-a exprimat convingerea că ”înainte de sfârșitul mandatului acestei Comisii vom fi primit România ca nou membru al Spațiului Schengen”. Mai mult, în cadrul dezbaterii privind viitorul Europei între președintele Klaus Iohannis și membrii Parlamentului European, liderul grupului PPE și candidatul PPE la șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, a apreciat că România ar trebui să adere cel puțin cu aeroporturile în spațiul Schengen înainte de alegerile europene din mai 2019.
România și Bulgaria au parcurs și anul acesta pași importanți în vederea aderării lor la spațiul de liberă circulație, devenind la 1 august 2018 parte a Sistemului de Informații Schengen, fapt ce a contribuit la creșterea nivelului de securitate în spațiul Schengen și la eficientizarea luptei împotriva criminalității grave și a terorismului.
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
Dieta lui Cristiano Ronaldo ca să fie în forma vieții lui, la 35 de ani. De câte ori pe zi mănâncă și alimentele „secrete”