Ştiri

Sursa imaginii: ceccarbusinessmagazine.ro

Ştiri / Social

10 Dec. 2018 / 15:29

Programul „Prima Casă” se extinde

Cel puţin trei mii de credite noi vor putea fi acordate anul viitor în cadrul programului „Prima Casă”, comparativ cu o mie de credite în acest an. Despre aceasta a anunţat secretarul general de stat al Ministerului Finanţelor, Ion Chicu, la un post privat de televiziune, relatează Moldova 1.

Banii pentru compensaţii în cazul bugetarilor şi familiilor cu mulţi copii au fost prevăzuţi în bugetul de stat pentru 2019.

Potrivit lui Ion Chicu, rata de creditare nu va fi majorată şi va rămâne la 6,4%. Datele oficiale arată că 716 dintre beneficiari sunt familii tinere, iar 272 - tineri necăsătoriţi.

Valoarea medie a locuinţelor cumpărate cu ajutorul statului este de peste 555 de mii de lei. Între timp, alte 113 împrumuturi au fost perfectate în cadrul programului „Prima Casă 2”, iar 215 - în cadrul programului „Prima Casă 3”.  

Comentarii