13:22:07 23.04.2024
Stiri

Lista neagră a oligarhilor din Marea Britanie apropiați de Vladimir Putin. Abramovici, printre cei vizați

Știri 10.12.2018 19:02 Vizualizări2885 Autor: Ziarul National
Lista neagră a oligarhilor din Marea Britanie apropiați de Vladimir Putin. Abramovici, printre cei vizați Sursa: libertatea.ro


Șase oameni de afaceri ruși au fost introduși de serviciile secrete britanice pe o listă a celor care au „relații profesionale și financiare foarte apropiate” cu președintele rus Vladimir Putin, scrie The Telegraph.

Printre aceștia, cel mai cunoscut este Roman Abramovici, patronul clubului de fotbal Chelsea Londra. Lista ar fi fost aprobată de premierul britanic Theresa May, iar cele șase nume sunt Roman Abramovici, Igor Secin, Alișer Usmanov, Oleg Deripaska, Arkadi și Boris Rotenberg.

Cei șase oligarhi sunt acuzați că ar fi executat ordinele Kremlinului într-o gamă largă de probleme și și-au folosit averile în interesul statului rus. Prezența lui Roman Abramovici pe listă se explică prin faptul că este considerat „cel mai important sponsor financiar al lui Putin”.

Oleg Deripaska are, potrivit celor care au întocmit lista, legături strânse cu serviciile speciale ruse și este la rândul său un susținător financiar al Kremlinului. Igor Secin este considerat „baronul energiei” și „cel mai puternic oligarh al Rusiei”, în timp ce Arkadi Rotenberg este prezentat drept partenerul de judo al președintelui Putin.

Lista celor șase oligarhi ruși a fost întocmită după otrăvirea fostului spion Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia și urmărește să limiteze mișcarea oamenilor de afaceri și capacitatea lor de a-și susține „imperiile de afaceri”.

Unul dintre cei mai cunoscuți miliardari ruși la nivel internațional, patronul clubului Chelsea Londra, Roman Abramovici, a primit în luna mai cetățenie israeliană. Rusul s-a confruntat cu probleme în ultima perioadă după ce i-a expirat viza de Marea Britanie, acolo unde își are reședința, și nu a primit, încă, una nouă.

Locul de reşedinţă a lui Abramovici este oficial în Jersey, o insulă din Canalul Mânecii, dintre Marea Britanie şi Franţa, aparţinând coroanei britanice. Averea sa este estimată de Sunday Times la 9,3 miliarde de lire sterline (circa 10,6 miliarde de euro).

Sursa: libertatea.ro


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md