ANSA anunță despre ridicarea tuturor restricțiilor la ultimele trei focare de Pestă Porcină Africană, înregistrate la porci domestici

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță despre ridicarea, la 7 decembrie, a restricțiilor pe ultimele trei focare stabilite în localitățile Paicu și Zîrnești, municipiul Cahul. Astfel, la moment au fost închise toate focarele de Pestă Porcină Africană înregistrate la porcii domestici în republică.

Potrivit ANSA, succesele obținute se datorează implicării și conlucrării interinstituționale dintre Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Serviciul Vamal, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Agenția Moldsilva, Inspectoratul General de Poliție, Departamentul Trupelor de Carabinieri și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, implicării Guvernului și autorităților publice locale.

„La moment continuă să se afle sub monitorizare cele 14 focare de PPA la mistreți înregistrate anterior (anii 2017-2018), care conform actelor normative în vigoare se monitorizează timp de 24 de luni. Acestea sunt localizate în raioanele Rezina, Orhei, Cimișlia, Cahul și Ștefan Vodă”, se arată într-un comunicat al Agenției.

Însă cu toate aceste reușite, riscul izbucnirii unui nou focar este destul de persistent având în vedere că în țările vecine apar noi și noi focare de PPA, dar și a circulației virusul PPA în populațiile de mistreți. Astfel, în Ucraina până la moment sunt înregistrate peste 140 de focare, iar în România peste 1.124 de focare și 361.719 porci eliminați.

Agenția în comun cu autoritățile publice locale și Direcțiile raionale agricultură și alimentație au evaluat dosarele înaintate pentru acordarea despăgubirilor, Ie proprietarii animalelor afectate urmează să-și primească despăgubirile, care se estimează la circa 788.817 lei. Un fapt îmbucurător este și starea de sănătate a mistreților, argumentată prin testele de laborator, astfel de la deschiderea sezonului de vânătoare, din cei 106 de mistreți recoltați la partidele de vânătoare și supuși testărilor în scopul detecției virusului PPA, toți sunt negativi.

Reamintim că în Moldova, pe parcursul anului 2018 au fost înregistrate 37 focare, dintre care 27 la porcii domestici întreținuți în gospodăriile casnice și au fost nimiciți 578 de porci. Costurile generate de gestionarea focarelor de PPA este determinată de complexitatea focarului și sunt estimate în medie la peste un milion de lei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...