Ştiri

Sursa imaginii: ipn.md

Ştiri / Internaţional

09 Dec. 2018 / 18:25

Alegeri anticipate în Armenia

Sute de mii de armeni votează duminică la alegerile parlamentare convocate de premierul interimar al Armeniei, Nikol Pashinian, care a ajuns la putere în luna mai 2018, după ample proteste anticorupţie, informează postul BBC News, citat de Mediafax.

Carismaticul Nikol Pashinian a convocat alegerile legislative anticipate în încercarea de a-şi consolida autoritatea politică în condiţiile în care Legislativul de la Erevan era dominat de rivalii săi.

Sondajele de opinie indică o victorie categorică a alianţei Pasul Meu, condusă de Pashinian, iar pe locul al doilea ar urma să se claseze fosta formaţiune de guvernământ Partidul Republican.

În cursul campaniei electorale, Pashinian a criticat vechea elită politică, despre care a afirmat că este coruptă, şi a promis că va revigora economia şi va încuraja revenirea armenilor care muncesc în străinătate.

„O revoluţie economică este prioritatea noastră principală”, a declarat Pashinian.

Aproximativ o tremie din populaţia Armeniei locuieşte şi munceşte în străinătate, iar banii trimişi de aceştia în ţară reprezintă în jur de 14% din PIB-ul Armeniei.

Comentarii