Termometrul opiniei publice
Trustia, elegii politikoase
Ieri am răspuns la întrebările sondajului „Termometrul Opiniei Publice”.
„Regretați faptul că s-a destrămat Imperiul Otoman?”.
„Dar cu ce scop mă întrebați?”, am întrebat eu prudent.
„Face parte din istoria noastră, Moldova s-a aflat patru sute de ani în componența Imperiului Otoman”.
„Sincer să vă spun, eu regret că s-a prăbușit Imperiul Otoman. Dar mai întâi regret că s-a prăbușit Imperiul Roman”.
„Imperiul Roman nu ne interesează, deocamdată. Să rămânem
„În schimb, bostanii erau ieftini, rahatul era ieftin, cârmâzul la fel… Da, turcii sunt cam duri, dar un pic de disciplină nu strică… Decât haosul de azi, mai bine un lider ca Erdogan…”.
„Tocmai asta vroiam să vă întreb: la un eventual referendum, ați vota pentru sau împotriva unirii cu Turcia?”.
„Aș vota pentru. Turcia ne-a reparat Președinția pe gratis, a mobilat, pe gratis, cabinetul lui Dodon și ne va construi „Arena Chișinău”. Și asta fără ca să fim republică turcească. Le-am dat în schimb doar niște profesori turci. Dar dacă am fi… În orice caz, Ștefan cel Mare ne-a lăsat cu limbă de moarte cuvântul să ne unim cu turcii, nu cu rușii. Dar regret mult și prăbușirea Uniunii Sovietice, vă spun dinainte”.
„Iarăși ați anticipat o întrebare pe care eram pe cale să vă o adresez: regretați prăbușirea URSS?”.
„Regret, fiindcă atunci eu cumpăram o jumătate de litru de votcă cu 1 rublă 68 de copeici! Beam o sticlă și eram fericit o zi întreagă. Iar acum, dacă beau o sută de grame, trebuie să chem salvarea. Nu mai este votca ce-a fost! De aceea regret mult că URSS a dat ortul popii. Imperialiștii americani i-au băgat sula în coaste, ca noi să renunțăm la votcă și la valorile tradiționale și să consumăm coca-cola…”.
„Mulțumim pentru receptivitate, dle Buraga. Noi nu facem politică, noi luăm doar temperatura opiniei publice”.
Acum stau și mă gândesc dacă am răspuns corect. Nu va înțelege lumea cumva că eu susțin politica lui Dodon?
Al vostru beșleag, beșparmac, divan, Ion Buraga
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Friptură pe bază de AER. Nu este o glumă