06:59:40 19.04.2024
Stiri

Angela Merkel, ÎNLOCUITĂ la conducerea CDU: Succesoarea, numită „mini-Merkel”

Știri 08.12.2018 12:20 Vizualizări1326 Autor: Ziarul National


Angela Merkel, ÎNLOCUITĂ la conducerea CDU: Succesoarea, numită „mini-Merkel” Guliver / Getty Images

Annegret Kramp-Karrenbau l-a învins pe Friedrich Merz în turul al doilea al scrutinului intern din cadrul Uniunii Creştin-Democrate germane (CDU) pentru desemnarea liderului care-i succede cancelarului Angela Merkel la conducerea formaţiunii.

Aplauze şi ovaţii pentru cancelarul Angela Merkel, după ultimul său discurs în calitate de şef al creştin-democraţilor germani. "Mutti", cum o alintă mulţi pe doamna de fier a Germaniei, are motive serioase să fie mulţumită. Cei 1100 de delegaţi prezenţi la Hamburg au ales în fruntea lor tot o femeie şi mult mai important, o fidelă a politicii de centru, urmată de Angela Merkel de 18 ani încoace.

Annegret Kramp-Karrenbau a obținut 517 voturi din 999, iar Friedrich Merz – 482.

În primul tur desfăşurat la Congresul partidului ce are loc la Hamburg a fost eliminat cel de-al treilea candidat, ministrul sănătăţii Jens Spahn.

Kramp-Karrenbauer a obţinut în primul tur 450 de voturi, Friedrich Merz 392 şi Jens Spahn 157.

Fostă şefă de executiv de land şi supranumită „mini-Merkel”, datorită apropierii sale de cancelarul Angela Merkel, Annegret Kramp-Karrenbauer (56 de ani) a fost aleasă secretar general al CDU în februarie 2018, în cadrul eforturilor de a da un nou impuls partidului.

Friedrich Merz (63 de ani) s-a retras din politică cu zece ani în urmă, după ce a pierdut în favoarea lui Merkel bătălia pentru conducere în cadrul partidului. Acum, el a revenit şi a obţinut sprijin din partea unor membri conservatori ai CDU care cred că el va da un impuls partidului spre dreapta, pentru a face faţă astfel provocării reprezentate de către partidul xenofob „Alternativa pentru Germania”.

În vârstă de 55 de ani, Annegret Kramp-Karrenbauer a condus ultimele coaliții de guvernare CDU-SPD și este o apropiată a Angelei Merkel. Un amănunt interesant, Merkel însăși a fost secretar general înainte de a deveni președinte al partidului și cancelar.

Annegret Kramp-Karrenbauer susține politica tolerantă a actualului cancelar față de solicitanții de azil și este de părere că dezvoltarea economică nu poate lăsa pe nimeni în urmă.

Surse: BBC, Agerpres


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md