/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. ISW: Rusia probabil va pierde războiul

/VIDEO/ Dorin Chirtoacă a declarat că se așteaptă la condamnări în cadrul celor două dosare penale, intentate pe numele său

06 decembrie 2018, ora 18:09

– Într-o justiție artificială, cum spuneți d-voastră, invențiile și prostiile nu ar trebui să împiedice ca dosarul să se termine cu o condamnare. – Eu mă aștept la condamnări, da, eu mă aștept să fiu închis până la urmă”, Dorin Chirtoacă, președinte PL.

Cercetat în dosarul parcărilor cu plată de aproximativ un an și jumătate, Chirtoacă a primit în urmă cu o săptămână permisiunea de a ieși din țară. Ce-i drept, pașapoartele încă nu i-au fost întoarse. Liberalul a comentat decizia drept o simulare a unei justiții corecte și a negat că ar fi beneficiat de vreo favoare în schimbul anulării restricției.

Pentru a manipula, evident. Pentru a crea impresia că, iată, totuși, lucrurile pot fi făcute echidistant, corect și așa mai departe. În ceea ce privește compromisurile, dacă aș fi vrut să fug din Moldova, poate ar fi fost ceva cu aceste pașapoarte pe care urmează să mi le întoarcă, că încă nu le-am primit. – Deci credeți că special s-a făcut așa încât ca toată lumea să creadă că sunteți în cârdășie? – Pentru a crea o situație de conflict, poate, în cadrul negocierilor cu potențialii parteneri în cadrul alegerilor”, Dorin Chirtoacă, președinte PL.

Întrebat despre strategia pentru alegerile parlamentare, Dorin Chirtoacă, devenit recent președintele PL, a menționat că, deocamdată, nu știe pe ce circumscripție va candida. A menționat în schimb că se află în discuții cu blocul „ACUM” și vrea ca PL, de asemenea, să participe la formarea listelor și alegerea circumscripțiilor, dacă va adera la blocul format din PAS și DA.

Cert este că, de exemplu, ceea ce au propus ei la început, ca să mergem la dumnealor cu ochii închiși și ei în comisiile lor să ne judece și să ne spună unde să candidăm și cum să candidăm, asta nu este colegial și nu este corect. O asemenea chestiune nu este acceptabilă, trebuie să ne întâlnim undeva la mijloc”, Dorin Chirtoacă, președinte PL.

Fostul primar al Chișinăului este cercetat din mai 2017 pentru trafic de influență și corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată. El este acuzat că i-ar fi dat indicații viceprimarului Nistor Grozavu să semneze, fără avizul Consiliului Municipal, contractul cu o firmă ce urma să implementeze sistemul de parcări. Câteva luni mai târziu, al doilea dosar penal a fost deschis pe numele său, pentru că nu ar fi executat corect zeci de hotărâri judecătorești pentru asigurare cu spațiu locativ din fondul public a mai multor persoane. Fostul edil se declară nevinovat.

Redactor: Felicia Crețu

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram