O companie germană va investi peste 300 de milioane de euro în R. Moldova și va crea 2 000 de locuri noi de muncă
Compania Kaufland va investi peste 300 de milioane de euro și va crea aproximativ 2 000 de locuri noi de muncă în R. Moldova. Astăzi, compania a organizat Richtfest - o sărbătoare germană, care marchează o etapă importantă în construcția primului magazin din R. Moldova.
„Evenimentul de astăzi dovedește că investitorii care vin în R. Moldova se simt liberi în acțiuni și se simt siguri în investițiile pe care le fac în această țară”, a spus premierul Pavel Filip, care a participat la eveniment.
Angajații acestui magazin vor avea un salariu minim de 7 500 de lei, în același timp 50% din producția expusă va fi de origine autohtonă.
„În aceste magazine va fi mai mult loc pentru produsele autohtone, ceea ce înseamnă că industria alimentară din R. Moldova va avea mai mult spațiu aici, acasă. Nu în ultimul rând, această competiție sănătoasă va oferi cetățenilor noștri produse de o calitate mai bună, și, de ce nu, la un preț mai accesibil” , a precizat premierul.
La rândul ei, Ambasadoarea Germaniei la Chișinău, Angela Ganninger, a apreciat faptul că Executivul de la Chișinău a făcut tot ce-i posibil pentru a facilita investițiile: „Venim cu investiții în R. Moldova, pentru că am găsit aici mai multe posibilități de a extinde afacerile”.
În acest an, Compania Kaufland a demarat construcția primelor trei magazine la Chișinău, iar ulterior rețeaua va fi extinsă până la 20 de magazine în toată republica și va avea un centru logistic propriu.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România