A ieșit din țară pe la Sculeni, iar la revenire le-a prezentat polițiștilor de frontieră pașaportul altei femei. Cum este posibil

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

O moldoveancă originară din satul Costuleni, raionul Ungheni, este documentată de polițiștii de frontieră de la Sculeni după ce, la revenirea în țară, le-a prezentat acestora o carte de identitate românească a altei persoane. Interogată, femeia în vârstă de 61 de ani s-a arătat mirată de situația creată, recunoscând că documentul cu pricina nu-i aparține, relatând că acum două zile s-a deplasat cu ruta regulată Nisporeni-Iași prin același punct de trecere. Greșeala a fost de a nu verifica actul primit după controlul de frontieră, acestea fiind repartizate pasagerilor de către șoferul grăbit al rutei.

Ulterior, a fost contactată adevărata proprietară a cărții de identitate și solicitată să se prezinte în punctul de trecere Sculeni pentru soluționarea incidentului.

Un tânăr de 33 de ani este documentat de polițiștii de frontieră din același Punct de Trecere al Frontierei, fiind depistat printre pasagerii unei rute spre Italia. Acesta a fost supus verificărilor suplimentare datorită comportamentului agitat, manifestat în timpul identificării. Astfel, în portmoneul personal al pasagerului, a fost depistat un permis de conducere moldovenesc cu semne vizibile de falsificare. Moldoveanul și-a continuat călătoria după ce a fost interogat, în cadrul căreia a comunicat că și-a perfectat acum zece ani permisul pentru cinci categorii de transport, prin intermediul unei persoane necunoscute. Nu a bănuit că ar fi neautentic.

Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat la linia de control un microbuz de model Ford Tranzit, cu plăcuțele de înmatriculare eliberate de autoritățile germane. Conducătorul auto, un conațional care s-a legitimat cu actul de călătorie românesc a prezentat documentele necesare pentru mijlocul de transport. În timpul verificărilor, polițistul de frontieră a depistat că peste numărul de caroserie era sudată o placă cu numărul altui mijloc de transport.

Audiat, tânărul în vârstă de 24 de ani a comunicat că și-a achiziționat mașina la sfârșitul lunii noiembrie curent de la șeful firmei, unde a activat în calitate de șofer timp de un an. Despre cele descoperite susține că nu știe nimic, exprimându-și dorința de a colabora cu angajații PF până la elucidarea incidentului dat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...