18:59:09 28.03.2024
Stiri

Parlamentul a VOTAT bugetul de stat pentru anul 2019. Acesta depășește 42 de miliarde de lei, iar deficitul este estimat la 5,5 miliarde de lei

Economie 30.11.2018 14:20 Vizualizări1810 Autor: Ziarul National
Parlamentul a VOTAT bugetul de stat pentru anul 2019. Acesta depășește 42 de miliarde de lei, iar deficitul este estimat la 5,5 miliarde de lei


Veniturile bugetului de stat pe anul 2019 se preconizează a fi în sumă totală de 42 125,5 mil. lei, cu o creștere față de cel curent, precizat, cu 5 203,5 mil. lei sau 14,1%.

Peste 88 la sută din venituri provin din încasările din impozite și taxe, cu o creștere față de anul curent cu 12,6%. Intrările de granturi pentru susținerea bugetului și pentru proiectele finanțate din surse externe se prognozează în sumă de 1 960,2 milioane de lei, iar alte venituri vor constitui 6,7% . Pentru proiectul Legii bugetului de stat au votat 58 de deputați.

Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2019 vor fi de 47 664,2 mil. lei, cu o creștere de 5 679,7 mil. lei sau cu 13,5% comparativ cu cheltuielile prevăzute pentru anul 2018. Acestea sunt determinate de necesitatea asigurării financiare a priorităților ramurilor, conform documentelor de politici naționale și sectoriale.

Astfel, mijloacele financiare vor fi direcționate pentru Fondul rutier, inclusiv Programul de reparație a drumurilor publice naționale, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, Fondul pentru Eficiență Energetică, Fondul ecologic național, Fondul național pentru dezvoltare regională, Fondul de susținere a populației și Fondul viei și vinului.

Majorări de alocații sunt prevăzute pentru protecția socială – 2207,0 mil.lei sau cu 29,9% mai mult față de anul curent, pentru servicii în domeniul economiei – 737,2 mil. lei sau cu 9,9% în creștere față de 2018, pentru învățământ – 647,2 mil. lei sau cu 6,5% mai mult față de anul curent.

Deficitul bugetului de stat este estimat la 5 538,7 mil. lei și urmează a fi finanțat atât din surse externe, cât și cele interne.

Conform estimărilor, soldul datoriei de stat la situaţia din 31 decembrie 2019 nu va depăşi 63 011,5 mil. lei, dintre care 59,1% datorie de stat externă şi 40,9% datorie de stat internă, înregistrând o majorare cu 6 035,0 mil. lei faţă de valoarea precizată pentru sfârşitul anului 2018.

Potrivit autorilor, la baza proiectului de buget au stat prognoza dezvoltării economiei și obiectivele politicii fiscale și vamale pe anul 2019. Prognoza macroeconomică prevede că Produsul Intern Brut (PIB) în termeni reali față de anul 2018 va fi în creștere cu 4 la sută.

Conform estimărilor, în anul 2019 veniturile bugetului public național vor fi în creștere cu 9,4 la sută față de anul curent, cheltuielile – cu 9,7 la sută, deficitul bugetar atingând nivelul de 2,7% din PIB față de 2,6% în acest an. Totodată, exporturile vor crește, în anul 2019, cu circa 13,1%, iar importurile cu 9,4%. Fondul de remunerare a muncii se va majora în valori nominale cu 9,4%.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md