18:43:55 19.04.2024
Stiri

CENTENAR // Cinci instituții importante de la Chișinău, ILUMINATE pe 1 Decembrie în culorile României

Social 01.12.2018 14:09 Vizualizări2084 Autor: Ziarul National
CENTENAR // Cinci instituții importante de la Chișinău, ILUMINATE pe 1 Decembrie în culorile României


Cu ocazia Zilei Naționale a României și a împlinirii a 100 de ani de la Unirea din 1918, clădirile mai multor instituții de cultură din Chișinău - Muzeul Național de Artă, Muzeul Național de Istorie, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Biblioteca Națională, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice - vor fi iluminate în această seară în culorile drapelului României.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău. Iluminarea acestor instituții de la Chișinău de Centenarul Marii Uniri a fost decisă „în semn de înaltă recunoștință pentru sprijinul continuu oferit Republicii Moldova” de către România.

„Cooperarea în domeniile educației, culturii și cercetării dintre Republica Moldova și România a înregistrat pe parcursul anilor succese extraordinar de frumoase, care s-au materializat în proiecte palpabile și importante: reparația și dotarea a 845 de grădinițe; donarea a cca 200 de microbuze școlare; reabilitarea clădirii Muzeului Național de Artă; restaurarea Sălii cu Orgă; construcția noului edificiu al Teatrului „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din Cahul; oferirea burselor de studii pentru tinerii din țara noastră etc. Prin toate aceste acțiuni concrete, România a contribuit în mod substanțial la modernizarea sistemului educațional și la promovarea și protejarea patrimoniului cultural din Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului amintit.

Potrivit aceleiași surse, în anul Centenarului, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale al României, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni au organizat mai multe activități culturale importante: Salonul Internaţional de Carte „BookFest”; Reuniunea Teatrelor Naţionale, ediția a IV-a; Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, ediția a XXII-a; Zilele Filmului Românesc la Chișinău, ediția a IV-a; Conferința „Patrimoniul cultural românesc – Centenar 2018”, ediția a III-a;dotarea bibliotecilor publice din Republica Moldova cu carte românească de valoare şi actualitate; expoziții, lansări de carte, concerte și spectacole organizate la cele mai importante instituții de cultură din republica noastră etc.

„Mulțumim, România! La mulți ani, România!”, este urarea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de la Chișinău.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md