Scurtmetrajul moldovenesc la Cottbus – între plictis și inspirație. În cadrul celei de a 28-a ediții a Festivalului de Film de la Cottbus a avut loc proiecția „Moldavian Discoveries”, o selecție a 13 scurtmetraje moldovenești realizate în ultimii ani de cineaștii noștri. Tot la Cottbus, în concursul principal pentru secțiunea scurtmetraj a fost proiectat filmul lui Ion Borș – „Plus minus unu”.
Filmul moldovenesc, atât cel de lungmetraj cât și short, se află undeva între plictis și inspirație. Nu voi vorbi despre cele 11 producții care m-au lăsat rece, ba chiar frustrat un pic, producții care pot fi numite videoclipuri, reportaje tv, eseuri la temă liberă, interviuri video – cum vrei, numai nu scurtmetraj.
O bună parte din cineaștii noștri tineri filmează doar de dragul filmatului, își construiesc filmele inspirându-se mai degrabă din stilul reportericesc, nu din cinematografie. Situația nu este chiar întru totul condamnabilă. totuși acești cineaști sunt la început de drum, iar prin greșeli crase și experimente ciudate vor ajunge, poate, la o înțelegere a faptului ce înseamnă un film. Până la urmă, mulți dintre ei au absolvit facultăți de specialitate la arte și nu sunt doar niște ingrați cu zero cunoștințe în domeniul filmului.
În discuțiile cu unii dintre ei observam că au cunoștințe tehnice profunde, au un gust pentru cinema-ul bun, însă cumva le lipsește o gândire autocritică, care, dacă ar exista, iar opri din demonstrarea acestor produse pe care cu greu le încadrezi în categoria cinema. Aceste experimente ar fi binevenite pentru discuții în interiorul breslei, ca să vedem unde am greșit și ce facem ca să evităm aceste greșeli. În fine, cineaștii tineri de la noi au de crescut, și oricum bucură faptul că au barem curajul să greșească.
Să vorbim despre cei care și-au stabilit deja un nume, sau cei care, chiar dacă sunt la primele realizări, dau dovadă de măiestrie, viziune și un simț (foarte important la orice cineast) al ritmului cinematografic, al fluenței vizuale. În acest context 3 scurtmetraje proiectate la Cottbus chiar merită analizate, ca să vedem cum și unde merge cinematografia autohtonă.
Salix Caprea (2018, reg. Valeriu Andriuță)
„Salix Caprea” este al treilea lungmetraj în regia lui Valeriu Andriuță (după mine, cel mai tare actor moldovean la moment). Povestea vine de undeva din desișurile lui Cobileanski, iar cei trei protagoniști par să aterizeze pe platoul lui Andriuță direct din „Plictis și inspirație”, unul dintre primele scurtmetraje realizate de Igor Cobileanski. Însă, Andriuță a fost școlit pe la mari regizori de genul lui Loznitsa sau Mungiu, și acest lucru se simte în fiecare imagine, în fiecare compoziție de cadru și mișcare de cameră. În materie de vizual, „Salix Caprea” e un scurtmetraj ca la carte.
În materie de narațiune, are câteva scăpări care-l fac destul de complicat înțelegerii unui spectator străin, și destul de familial spectatorului nostru. Nu e un film care te dă pe spate, însă este unul care-ți lasă un post-gust plăcut și te face să speri că Valeriu Andriuță va ajunge să turneze și un lungmetraj în toată firea cândva. În orice caz, are cu ce.
Plus minus unu (2018, reg. Ion Borș)
După e serie de reportaje frustrante eram cam sceptic față de încă un scurtmetraj moldovenesc. Însă, nu era cazul. Debutul regizoral al lui Ion Borș e un film croit cu pasiune și cunoștință de cauză. Cu un scenariu bine-conturat, o premisă foarte actuală pentru RM, o dinamică excelentă a ritmului și niște dialoguri reale, familiale aproape spectatorului nostru. Unica mică problemă a filmului este manierismul avansat al unor actori, însă, probabil nu exista altă soluție pentru a le defini caracterele și retrăirile.
Filmul povestește o istorie de malpraxis (una dintre miile care se întâmplă în fiecare zi la noi în țară) în urma căreia mai multe familii își pierd toate speranțele de viitor. Borș nu se vrea moralist și nu ne dă lecții de viață, regia ne prezintă la rece un material pe care noi, spectatorii ar trebui să-l digerăm. Intensitatea vine din dialoguri și intonația cu care se rostesc unele replici, de parcă ar vrea să ne educe cu o palmă peste obraz, să ne trezească la realitate. O anumită teatralizare a filmului ne distanțează de la personajele propriu-zise și ne prezintă problema în esența ei largă, nu în tragedia a câtorva indivizi. Problemele sistemului medical de la noi nu vin din cauza câtorva personaje corupte, ci reprezintă mai degrabă însăși esența sistemului, un mecanism monstruos în care onestitatea, profesionismul și demnitatea umană sunt călcate în picioare.
O mână coruptă spală altă mână coruptă, iar un singur om (indiferent de cât de puternic și corect este) nu va reuși să facă nimic altceva decât să sufle împotriva vântului. Vânt care, îl va lua pe sus din sistem până la urmă. Un debut foarte reușit și un film cu care nu-ți este rușine să te prezinți pe la festivalurile internaționale.
Colecția de arome (2013, reg. Igor Cobileanski)
Cobileanski rămâne a fi cel mai bun și cel mai popular regizor de la noi (dintre cei activi). Filmul „Colecția de arome” e binecunoscut deja publicului autohton. Pe lângă faptul că e unul dintre puținele filme de Cobileanski care lasă genul comediei și se îndreaptă spre dramă, „Colecția de arome” mai are și o poveste contradictorie la limita fantasmagoriei. Un fel de fight club pe bani pentru clasele de jos.
Pelicula este realizată într-o soluție cromatică foarte reușită, una care intensifică dramatismul și oferă imaginii o estetică de vis, vis urât. Însă unul dintre marile plusuri ale acestui film este resuscitarea (din păcate se pare că ultima) a unui dintre cei mai mari actori de pe meleagurile noastre – Gheorghe Grâu. Ajuns de pe culmile faimei pe străzile Chișinăului, actorul Gheorghe Grâu are o soartă greu de invidiat. Acest rol (retrăit în totalitate de maestru) la readus un pic în lumina rampei, însă din păcate nu a reușit să-l scoată din mizeria în care trăiește.
CONCLUZIA
În concluzie credem că avem cu ce, iar faptul că filmele noastre (chiar și cele nereușite) circulă tot mai des pe la festivaluri ne oferă un pic de speranță. Occidentul devine tot mai interesat de filmul din Republica Moldova, este important ca și cineaștii noștri să învețe anumite canoane de film occidentale, canoane care acolo sunt la ordinea zilei, fără discuții. La noi ba e plictis, ba inspirație.
Text de Marin Basarab
