Despre amenzi, drumuri bune și recuperarea miliardului. Bugetul de Stat a fost criticat de opoziția parlamentară

45961498752_47a5199100_o

Astăzi, în Parlament, a avut loc prezentarea proiectului de lege a Bugetului de Stat în prima lectură. După acest lucru deputații au participat la dezbateri, iar ministrul Finanțelor Octavian Armașu a încercat să facă față la toate criticile opoziției.

#Recuperarea Miliardului Furat și Amnistia fiscală

Valerian Bejan, PL: A întrebat dacă au fost incluse în proiectul Bugetului de Stat pentru anul 2019 la capitolul de venituri „venituri din recuperarea miliardului furat” și „din amnistia fiscală”, și „acordarea cetățeniei contra plată”.

Octavian Armașu: „Acordarea cetățeniei contra plată nu generează venituri la bugetul de stat. Veniturile din amnistia fiscală se vor materializa în anul 2018, pentru că conform legii la capitolul declararea voluntară, termenul de depunere a declarației se epuizează la sfârșitul anului 2018. Veniturile (din furtul miliardului) avem încasări de la o eventuală confiscare a bunurilor de la cei care au fost condamnați pentru frauda bancară. La partea de venituri este prevăzută suma aproximativă de 400 de milioane de lei. Pe lângă asta mai sunt prevăzute și încasări de la vânzarea activelor celor 3 bănci.”

Vladimir Ţurcan PSRM: „Care este suma preconizată în Bugetul de Stat 2019 pentru acoperirea fraudei bancare și câți bani deja au fost recuperați”

Octavian Armașu: „Pentru anul viitor se planifică cca 830 de milioane de lei din care 230 de milioane de lei sunt preconizate pentru rambursarea acelor valori imobiliare și 600 de milioane de lei sunt dobânzile. În anul curent, noi am rambursat 210 milioane lei și am plătit cca 614 de milioane de lei dobânzi.  Am avut încasări de la lichidarea celor 3 bănci peste 200 de milioane de lei. Am avut încasări ca urmare a vânzărilor activelor a unei persoane implicate în furtul miliardului de 450 de milioane de lei.”

#„Alegerile Parlamentare vor fi transparente și vom putea beneficia de susținerea macro financiară din partea UE”

Elena Bodnarenco, PCRM: A întrebat cum statul va acoperi cu 20% deficitul bugetar, bani din granturi și împrumuturi care ar trebui să vină de la partenerii externi, știind relația politică tensionată dintre Moldova și UE și că UE a suspendat orice formă de susținere financiară a Moldovei.

Octavian Armașu: „Viziunea Guvernului este că după alegerile parlamentare din 2019, Republica Moldova își va menține parcursul european și realizarea sarcinilor din Acordul de Asociere. Alegerile vor fi transparente și în baza acestor factori noi credem că vom reuși să deblocăm relația cu partenerii europeni. Anul viitor vom putea beneficia de aceste finanțări.”

#Amenzile „salvează” bugetul statului?

Lilian Carp, PL: „Deficitul bugetar pentru anul 2019 este de peste 5.5 miliarde de lei. Totodată prezentați care vor fi sursele pentru acoperirea acestui deficit.  În acest proiect prezentați câteva surse de bază de unde veți lua bani (granturi, vânzări de active și amenzile care constituie 463 de milioane de lei în creștere cu 175 de milioane de lei comparativ cu anul trecut). De unde aveți atâta încredere sau deja sunteți siguri că lumea va încălca și va plăti amenzile.”

Octavian Armașu: „Este o estimare. Amenzile apar. Odată intrate în contul bugetului de stat, noi putem prognoza pe ce îi vom putea cheltui pentru anumite programe sociale. Logica acestui lucru este pentru a putea cheltui acești bani. În anul acesta avem circa 360 de milioane de amenzi.”

#„Nu avem nevoie de granturi, trebuie să ne învățăm să trăim din banii noștri”

Oleg Cuciuc, PSRM: A menționat că în ultima perioadă numărul granturilor externe s-a redus dramatic până la 30%. Deputatul a întrebat ministrul finanțelor din ce cauză banii veniți pe bază de granturi s-a diminuat cu peste 900 de milioane de lei în acest an.

Octavian Armașu: „Am să vă spun un lucru care o să vă placă sau nu, dar eu cred că noi trebuie să ne învățăm să trăim din banii proprii. În perspectivă trebuie să ne obișnuim cu ideea că numărul granturilor cu suport bugetar va scădea simțitor, nu cele cu rol de investiții. Asta e treaba noastră suverană, noi să ne generăm suficiente venituri pentru a finanța cheltuielile bugetului de stat.”

#„Drumurile bune pentru Moldova sunt finanțate din bugetul de stat și din granturi”

Oleg Lipskii, PSRM: A întrebat care este motivul împărțirii proiectului Drumuri bune, dacă există proiecte de reparații ale drumurilor naționale și regionale.

Octavian Armașu: „Drumuri bune 2 este continuarea primului proiect inițiat în anul curent. În anul 2018 au fost alocate 800 milioane de lei. Pentru anul viitor – 950 de milioane de lei. Este un program pe termen lung de reabilitare și renovare a drumurilor din Moldova.”

Deputatul l-a rugat pe ministru să explice din ce bani se repară drumurile în cadrul programului Drumuri bune.

Octavian Armașu: „Noi finanțăm din cea universalitate a veniturilor la bugetul de stat: Veniturile de impozite și taxe, venituri din granturi. Iată din aceste venituri se finanțează cheltuielile pentru acest program (Drumuri bune 1,2).”

„Avem 23 de veceuri la posturile vamale care se „repară” doi ani la rând cu 5 milioane de lei”

Vasile Bolea, PSRM: A atras atenția că anul trecut nu au fost reparate 23 de veceuri de la posturile vamale, iar bani pentru acest lucru au fost alocați. Însă și în actualul proiect de lege se prevede finanțarea pentru modernizarea veceurilor în același număr de 23 de unități.

Octavian Armașu: „Este continuarea acestui program. O bună parte a blocurilor sanitare la posturile vamale au fost reparate. În prezent, lucrările de reparație se află în derulare.”

Vasile Bolea: „Anul trecut tot era vorba de 23 de veceuri și în anul viitor continuăm tot pe acestea să le reparăm cu câte 5 milioane de lei?”

Octavian Armașu: „Nu vă pot spune acum câte blocuri sanitare au fost reparate în anul 2018 și câte urmează a fi reparate în 2019.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente