Mihai Ghimpu pleacă din funcția de președinte al Partidului Liberal, la următorul congres

Ghimpu

Președintele PL, Mihai Ghimpu a anunțat că nu va candida la un mandat nou la președinția partidului. Totodată, acesta a mai anunțat că nu dorește să se regăsească în rândurile deputaților din următorul Parlament. Despre asta a anunțat în cadrul emisiunii Politica de la TV8.

Mihai Ghimpu a menționat că nu are o candidatură pentru succesorul său la cârma liberalilor, care ar urma să fie aleasă la congresul PL din 1 decembrie 2018. Totodată, întrebat dacă va candida într-o circumscripție electorală în noul Parlament, liberalul a spus că nu dorește, dar o decizie în acest sens ar urma să fie luată tot de congresul formațiunii.

„Eu nu mai vreau. Eu îs sătul. Eu am dat 30 de ani din viața mea. Nu am furat, nu am luat. Am mai scăpat vorbe, că sunt impulsiv, dar nu am trădat”, a mai spus Mihai Ghimpu.

Un nou Parlament urmează să fie ales pe data de 24 februarie 2019. Potrivit sondajelor, Partidul Liberal se află sub pragul electoral, în jurul cifrei de 1-2%, asta în condițiile în care pentru a trece pragul, aceștia ar trebui să acumuleze minim 6%.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente