Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Modificări la Codul de procedură…

Modificări la Codul de procedură penală. Care ar putea fi durata maximă pentru obligația de a nu părăsi țara

Obligația de a nu părăsi țara sau localitatea ar putea fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative față de persoanele învinuite de săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani. Un proiect în acest sens a fost votat de deputați în primă lectură.

Totodată, proiectul prevede că respectivele măsuri preventive ar putea fi dispuse și pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative persoanei învinuite de săvârșirea unei infracțiuni de o gravitate sporită pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de 12 ani.

„Referitor la bănuit, durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă obligația de a nu părăsi țara și localitatea nu poate depăși termenul maxim de a avea calitate de bănuit. Potrivit Codului de procedură penală, acest termen nu poate depăși 3 luni sau 6 luni în condiția prelungirii termenului de menținere a calității de bănuit de către Procurorul general sau adjuncții lor”, se menționează în proiect.

Respectivul proiect de lege a fost elaborat în vederea executării Hotărârii Curții Constituționale, care a constatat neconstituționalitatea omisiunii de a reglementa durata maximă pentru care poate fi dispusă măsura preventivă „obligația de a nu părăsi țara”.