20:11:39 25.04.2024
Stiri

Ucraina și Litiuania se vor RETRAGE din Interpol, dacă organizația internațională va fi condusă de Rusia: Alegerile de la șefia Interpol au loc în Dubai. La eveniment participă și o delegație din R. Moldova

Știri 20.11.2018 16:00 Vizualizări1521 Autor: Ziarul National
Ucraina și Litiuania se vor RETRAGE din Interpol, dacă organizația internațională va fi condusă de Rusia: Alegerile de la șefia Interpol au loc în Dubai. La eveniment participă și o delegație din R. Moldova


Ucraina va avea în vedere posibilitatea suspendării statutului de membru al Interpol, dacă la șefia organizatiei internaționale va fi ales un reprezentant al Rusiei, a anunțat astazi ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Arsen Avakov, pe site-ul instituției pe care o conduce.

Potrivit lui Avakov, dacă argumentele Ucrainei, ale apărătorii drepturilor omului și liderilor altor țări cu privire la imposibilitatea alegerii unui reprezentant al Federației Ruse în această poziție nu sunt auzite, Ucraina va lua în considerare posibilitatea suspendării participarii la Interpol.

„Posibila presedinție rusă a Interpol este absurdă și contrară spiritului și scopurilor organizației. Ucraina va lua în considerare suspendarea statutului de membru al Interpol, în cazul alegerii reprezentantului Rusiei la conducerea organizatiei”, a subliniat Arsen Avakov.

Cea de-a 87-a Adunare Generală a Organizației Internaționale a Poliției Criminale – Interpol are loc în perioada 18 – 21 noiembrie la Dubai, Emiratele Arabe Unite (EAU), la eveniment participând și reprezentanți ai Poliției din R. Moldova. În ultima zi a Adunării Generale vor avea loc alegerile președintelui Interpol pentru perioada de doi ani și a noilor membri ai Comitetului Executiv al acestei organizații.

Anterior, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei a declarat că perspectiva ca agresorul să conducă Interpolul este o „amenințare hibridă pentru întreaga lume”.

„Știm cu toții cum Federația Rusă abuzează de Interpol în lupta cu opozantii și hărțuirea adversarilor săi politici. Nu pot să admit că putem reveni la istoria tragică din anii 1938-1945, când Heindrich și Kaltenbrunner au condus organizația polițienească internațională, iar sediul central după anschluss-ul Austriei a fost mutat de la Viena la Berlin. Perspectiva ca agresorul rus să preia conducerea Interpolului este o amenințare hibridă pentru întreaga lume”, a spus Avakov.

După Ucraina, și Lituania a anunțat același lucru. „Dacă Alexander Prokopciuk este ales șef al Interpolului, atunci Lituania, împreună cu alte țări democratice, va trebui să ia imediat în considerare posibilitatea de a părăsi organizația”, se spune într-o rezoluție adoptată astăzi de Parlamentul acestei țări.

Mai devreme, deputatul Parlamentului European, Rebecca Harms, a cerut țărilor UE să părăsească Interpolul, dacă la conducerea organizației va fi numit generalul rus Alexander Prokopciuk.

Din 2016, Prokopciuk este vicepreședintele Interpol, iar din 2011 – șeful Biroului Național Central al Interpol din cadrul Ministerului de Interne al Rusiei (pana atunci a fost ofiter superior în SVR – Serviciul de Informatii Externe al Rusiei). Conform mass-media, alegerea sa ca președinte al organizației, la 21 noiembrie, la Adunarea Generala de la Dubai, este aproape garantată.

Alegerea lui Prokopciuk este controversată pe fondul criticilor puternice la adresa Kremlinului că face abuz de puterea Interpol pentru a-și persecuta oponenții politici.

De-a lungul anilor, de la unitatea condusa de Prokopciuk în Ministerul rus de Interne, Interpol a primit mai multe ”notificări roșii” – de fapt, mandate internaționale de arestare – în legătură cu persoane pe care autoritățile ruse le urmăreau din motive politice.

Prokopciuk este o problemă pentru că este persoana din cadrul Ministerului de Interne al Rusiei, care a fost responsabilă pentru fabricarea acestor „notificări roșii”, a declarat David Clark, fost consilier special al Ministerului britanic de Externe.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md