Studenții interesați să afle cum este „guvernat” internetul se pot înscrie la o școală pentru tineri cu o durată de patru luni

unnamed
Foto: SEEDIG

Dacă ești student, la licență sau masterat, și ești interesat de securitatea cibernetică te poți înscrie la o nouă ediție a școlii pentru tineri SEEDIG Youth School. Aceasta durează patru luni și se desfășoară atât online cât și offline. 

SEEDIG Youth School 2019 este destinat tinerilor care:

# sunt studenți la licență sau masterat;

# vin din țările Europei de Sud-Est;

# sunt interesați de securitate, libertate, exprimare în mediul în online, educație digitală, Internet of Things, inteligență artificială, securitate cibernetică.

Etapele programului:

#1. Webinare online: ianuarie – aprilie 2019

În cadrul acestor întâlniri virtuale, participanții vor face cunoștință între ei, vor învăța lucruri de bază despre modul în care internetul este guvernat, vor învăța despre politici digitale și despre alte subiecte relaționate.

#2. Eveniment offline: mai 2019

Cei mai activi participanți din cadrul webinarelor vor fi invitați la un eveniment offline la București. Aici vor avea loc dezbateri, simulări, și alt exerciții de pregătire pentru întâlnirea anuală a organizației. Tot aici, vei întâlni echipa de organizare, dar și ceilalți participanți.

#3. SEEDIG 2019: mai 2019

După dezbaterile din cadrul întâlnirii offline, participanții au șansa să participe la forumul anual SEEDIG, care se va desfășura la București. La eveniment tinerii se vor bucura de un networking excepțional.

*Trei studenți vor fi selectați să participe la EuroDIG (19-20 iunie 2019) la Haga, Olanda.

Cerințe

# Cunoașterea limbii engleze la nivel înalt;

# Angajamentul de a participa la toate cele trei etape ale programului (participarea la toate webinarele, îndeplinirea tuturor sarcinilor, implicarea activă în dezbateri);

# Responsabilitatea de a rămâne un membru activ al comunității SEEDIG.

Costuri

Participarea la această școală este gratuită, iar pentru evenimentele offline, organizatorii vor oferi suport financiar pentru acoperirea cheltuielilor de călătorie, celor de cazare și mese.

Termenul limită pentru înregistrare este 16 decembrie. 

Mai multe detalii despre program și despre cum vă puteți înscrie aflați AICI.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente