Trei bărbați au organizat transportarea a peste 600 de persoane la muncă în Israel. Aceștia încasau între 7 și 13 mii de dolari de la fiecare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Activitatea infracțională a unui grup criminal bine organizat, specializat în organizarea migrației ilegale a cetățenilor Republicii Moldova în Israel, a fost documentată de angajații Direcției Operațiuni Speciale a Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Principal, pe parcursul a nouă luni. Astfel, s-a depistat că, activând sub paravanul unui agent economic din capitală, autorizat în vederea prestării serviciilor de mediere și plasare în câmpul muncii a moldovenilor, cei trei membri ai grupului au racolat sute de persoane social-vulnerabile și le-au transportat la muncă în Israel.

Polițiștii au stabilit că, pe parcursul ultimilor ani, au fost transportate peste 600 de persoane, încasând contrar legislației și licenței deținute sume în proporții deosebit de mari, care variau de la 7.000 la 13.000 dolari. Pentru serviciile prestate, suspecții camuflulându-și acțiunile ilegale, impuneau victimele să semneze contracte fictive de împrumut.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, au fost efectuate mai multe percheziții la domiciliile figuranților și la oficiile întreprinderilor administrate de către aceștia, unde au fost depistate și ridicate acte și documente contabile, înscrisuri de ciornă, acte de stare civilă, pașapoarte, cărți de muncă, contracte de muncă a persoanelor fizice, copii de acte, contracte de împrumut și fidejusiune fictive, recipise care demonstrează schemele infracționale realizate de ultimii.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții, anterior judecați, printre care și un fost angajat al MAI, riscă închisoare de până la trei ani.

Probele ridicate și acumulate în cadrul urmăririi penale demonstrează în totalitate activitatea infracțională a grupului deconspirat și persoanele care au avut de suferit.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...