00:41:17 20.04.2024
Stiri

Două fetițe din Chișinău, lăsate SINGURE în casă timp de patru zile: Au fost găsite flămânde, pline de păduchi și râie, într-o mizerie de nedescris

Social 19.11.2018 14:19 Vizualizări4777 Autor: Ziarul National
Două fetițe din Chișinău, lăsate SINGURE în casă timp de patru zile: Au fost găsite flămânde, pline de păduchi și râie, într-o mizerie de nedescris
Poză simbol


Două surori minore din Chișinău au supraviețuit timp de patru zile singure acasă, până au fost găsite de asistenții sociali.

Este vorba de două fetițe cu vârste de 8 și 11 ani, descoperite pe 2 noiembrie curent, după ce un vecin a telefonat la Poliție.

Ajunși la fața locului, polițiștii împreună cu asistenții sociali din capitală au stabilit că mama fetelor plecase de acasă de patru zile.

Potrivit șefei interimare a Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului, Lucia Caciuc, în odaia în care se aflau copiii era miros înţepător de mucegai, haine aruncate pe jos, insecte şi mizerie peste tot.

Mai mult, fetițele erau înfometate, pline de păduchi și râie.

Aceeași sursă a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că fetițele au fost duse inițial la un spital din Chișinău pentru a fi tratate de pediculoză și scabie, după care au fost transferate într-un centru de plasament din Chişinău.

Autoritățile responsabile urmează să decidă dacă mama fetelor va fi sau nu decăzută din drepturile părintești.

Menționăm că, în ultima săptămână, în Chișinău au fost depistați în total opt copii aflați în situații de risc, printre care doi copii victime ale neglijării, alți trei au fost plasaţi de urgenţă în familia bunicii, în urma decesului mamei lor, iar un copil a fost refuzat de bunica maternă, după ce mama acestuia a plecat peste hotare şi nu menţine legături cu copilul.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md