Astfel comentează fostul premier Ion Sturza investigaţia RISE Moldova care a descoperit o schemă de corupţie în exportul de fructe în Rusia, în care sunt implicaţi  funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).
 
„Din investigaţia RISE, e absolut clar cu ce se ocupă de fapt ANSA – îi pune pe toţi la „şciotcik”…Acum la fructe. Mai ţineţi minte „lupta” politicienilor cu monopolurile?! Astăzi nu mai este actuală. Fiecare şi-a tras câte un „monopol”. Am transformat toată ţara într-o treucă din care mănâncă tot funcţionăraşul, şi de al nostru, şi de al vostru… Iar tu, ţărane, muncitor, antreprenor, pedagog, medic etc. dă-i cu sapa, că-ţi stă bine!”, comentează Sturza pe contul său de Facebook.
 
 „Funcţionarii „statului” nu se mai satură să îşi bată joc şi să profite de necazul ţăranilor moldoveni.  Iniţial, mare mi-a fost mirarea de ce domnul ministru Sula şi domnul director Porcescu îşi rupeau cămaşa pentru ca în alimentaţia moldovenilor să fie neapărat incluse şi „produse” din carne, stomacuri, vezici sau maţe infestate… Conform funcţiei, ministrul ar trebui să-şi bată capul de producătorul autohton, nu de cel extern, infectat şi necinstit. Iar ANSA (Porcescu) să fie preocupaţi de securitatea alimentară a moldovenilor, nu de interesele obscure ale unor procesatori de produse din carne”, continuă Sturza.

Investigaţia jurnaliştilor de la Rise Moldova a scos la iveală o schemă coruptă cu implicarea funcţionarilor de stat prin care fructele moldoveneşti pot fi exportate în Rusia prin intermediul unor documente ce conţin date false. 
 
Jurnaliştii au identificat o firmă din stânga Nistrului care poate pune la dispoziţie pachetul de acte necesar exportului, în condiţiile în care Rusia a impus embargo pentru fructele moldoveneşti, cu excepţia celor din regiunea separatistă, dar şi din Găgăuzia.

Prezentându-se drept un antreprenor care vrea să exporte două camioane de fructe, reporterul a solicitat ajutor de la fondatorul firmei. Pentru servicii, i s-a pretins 10 mii de dolari. Ulterior, reporterului RISE i-au fost furnizate două pachete de acte care permit exportul în Federaţia Rusă a 38 tone de fructe, fără analize de laborator sau inspecţia mărfii. Actele au fost semnate de un angajat al Serviciului Vamal şi un funcţionar ANSA. Solicitat pentru o reacţie, directorul interimar al ANSA ne-a spus să-l contactăm pe şeful adjunct, Alexandru Ciobanu, care nu a răspuns, însă la telefon. În urma publicării investigaţiei, CNA s-a autosesizat şi va investiga cazul.