La Chişinău a fost lansată campania de educaţie ecologică şi mediu „Sunt oraşul tău, sunt casa ta, ai grijă de mine!”. Acţiunea iniţiată de Primăria Chişinău are ca scop informarea publicului larg cu privire la necesitatea de menţinere a curăţeniei în oraş.
Mesajul informaţional al campaniei este destinat acelui grup de cetăţeni care din varii motive nu se poate abţine în a arunca în parcuri, alei, spaţii verzi, străzi, pasaje, trotuare, staţii de aşteptare etc. diverse hârtii, pachete, sticle, mucuri de ţigară ş.a.m.d.
În context, campania de informare are ca obiectiv dobândirea de cunoştinţe, deprinderi şi angajamente de către toţi locuitorii şi oaspeţii capitalei în asumarea răspunderii pentru menţinerea calităţii mediului înconjurător.