18:20:15 25.04.2024
Stiri

Un autocar de pe cursa Istanbul-București-Chișinău s-a RĂSTURNAT la Brăila. Trei pasageri au decedat

Social 19.08.2015 11:40 Vizualizări2750 Autor: Daniela Hadei
Un autocar de pe cursa Istanbul-București-Chișinău s-a RĂSTURNAT la Brăila. Trei pasageri au decedat infobraila.ro


UPDATE 13.20 Serviciul Situații Excepționale al Ministerului Afacerilor Interne anunță că în spitalele județene Brăila și Galați au rămas internate șapte persoane. Cei cu răni ușoare au fost cazați într-un liceu din Brăila, unde li se acordă tot ajutorul, inclusiv asistență psihologică.

UPDATE 12.50 Un copil a fost găsit decedat abia după ce pompierii au ridicat autocarul pentru a-l repune pe roți. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Brăila, Ştefan Stoian, a spus că se cunoştea faptul că micuțul a fost pasager în vehicul, însă figura dispărut. Cadavrul a fost găsit sub autobuz.

Comisarul Bogdan Zotoi, şeful Poliţiei Rutiere Brăila a precizat că 34 de persoane aflate în autocar sunt cetățeni moldoveni, doi pasageri au cu dublă cetăţenie română şi bulgară, iar cei doi şoferi sunt turci.

Persoanele rănite au fost internate în spitalele din Brăila și Galați, iar doi pasageri grav răniți au fost transportați cu elicopterul la București.

Un autocar cu 38 de pasageri s-a răsturnat în această dimineață în zona localității Baldovinești, la doar 5 km de municipiul Brăila, România.

În autocar se aflau cetățeni din R. Moldova ș și se pare că turiștii se întorceau la Chișinău din vacanța pe care o petrecuseră în Turcia, anunță infobraila.ro.

Conform ultimelor informații, 16 oameni au ajuns la spital și trei oameni și-au pierdut viața, printre care doi copii. Aceștia din urmă erau frați și aveau 8 și, respectiv, 15 ani.

Unul dintre pasageri a declarat pentru „Ziarul Infobrăila” că autocarul avea viteză în momentul în care s-a răsturnat, iar carosabilul era umed.

„Dintr-odată, autocarul a început să se încline și s-a răsturmat. Ne-am speriat foarte tare, copiii care erau cu noi plângeau și strigau după ajutor”, a povestit unul dintre pasageri.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier pe DN2B Brăila – Galaţi este oprit.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md