/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 790: Odesa și Kiev – supuse atacurilor cu drone. Cel puțin șapte persoane au fost rănite

State est-europene contestă la Comisia Europeană decizia Austriei de reducere a alocaţiilor copiilor imigranţilor, inclusiv români

missing
17 noiembrie 2018, ora 10:23

Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Lituania şi Slovenia i-au trimis o scrisoare comună comisarului UE pentru Muncă, Afaceri Sociale, Competenţe şi Mobilitatea Forţei de Muncă, Marianne Thyssen, în care cer verificări pentru a se stabili dacă legea adoptată de Parlamentul Austriei este compatibilă cu reglementările Uniunii Europene, informează site-ul de ştiri Heute.at, citat de Mediafax. Reprezentanţii acestor ţări avertizează că ar putea cere iniţierea unor proceduri administrative ori judiciare împotriva Austriei.

Parlamentul de la Viena a adoptat în octombrie un proiect de lege care prevede că imigranţii din alte ţări ale Uniunii Europene care muncesc în Austria vor primi pentru copiii aflaţi în ţara de origine alocaţii adaptate nivelului de trai şi veniturilor din naţiunea respectivă, informează agenţia APA. Conform noului sistem de calcul, copiii imigranţilor vest-europeni ar urma să primească alocaţii mai mari, iar cei est-europeni mai mici.

Comisia Europeană a avertizat că ar putea declanşa procedura de sancţionare a Austriei. „Imediat ce legea va intra în vigoare, Comisia Europeană nu va ezita să recurgă la toate posibilităţile, în contextul în care este garant al tratatelor comunitare”, a declarat Christian Wigand, un purtător de cuvânt al Executivului UE. „Indexarea veniturilor în funcţie de nivelul de trai nu este permisă prin dreptul comunitar, lucru confirmat de Curtea de Justiţie a UE. Este o problemă de corectitudine: o persoană care îşi achită contribuţiile în sistemul naţional trebuie să se aştepte la indemnizaţii la acelaşi nivel cu celelalte”, a subliniat oficialul CE.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram