Parlamentul European îi cere Republicii Moldova să ia măsuri URGENTE pentru implementarea reformelor asumate
Parlamentul European a votat astăzi, cu 396 de voturi „pentru”, 76 „împotrivă" și 186 de abtineri, o rezoluție prin care îi cere Republicii Moldova să continue eforturile pentru implementarea reformelor la care s-a angajat.
Europarlamentarii au sesizat un regres în materie de creștere a nivelului corupției, din cauza lipsa independenţei sistemului judiciar, dar şi din cauza regreselor în privinţa standardelor democratice în R. Moldova.
Textul rezoluţiei spune că R. Moldova este blocată din cauza intereselor oligharhice, cu puterea economică şi politică în mâinile unui grup restrâns de persoane care îşi exercită influenţa asupra parlamentului, guvernului, partidelor politice, administraţia statului, poliţie, sistemului judiciar şi presă, transmite caleaeuropeana.ro.
Deputaţii europeni solicită autorităţilor Republicii Moldova să rezolve aceste probleme, reafirmând că susţinerea financiară pentru Republica Moldova ar trebui să fie disponibilă după alegerile parlamentare prevăzute pentru februarie 2019 şi aceasta cu condiţia ca alegerile să fie organizate conform standardelor recunoscute la nivel internaţional şi evaluate de instituţii internaţionale specializate.
Aceştia au adăugat că, până nu se vor înregistra progrese în ceea ce priveşte standardele democratice, fondurile din programele de susţinere financiară ar trebui realocate pentru susţinerea societăţii civile şi a presei independente din Republica Moldova.
Vedeți textul integral al rezoluției AICI.
Val de praf saharian, în R. Moldova: Un strat de nisip fin s-a așezat pe mașini după ploaia de noaptea trecută
Cheltuielile bugetului de stat, mai mari cu 2,2 miliarde de lei decât veniturile, în primul trimestru al anului curent
România va doborî dronele Rusiei ce se apropie de teritoriul său cu ajutorul SUA și Franței