Timp de câteva luni, oamenii legii au monitorizat activitatea suspecţilor, iar un agent sub acoperire a fost infiltrat pentru a demonstra activitatea criminală a reţelei.

Astfel, în urma percheziţiilor la domiciliile suspecţilor au fost găsite mai multe tipuri de droguri printre care amfetamină, PVP, marijuana şi haşiş în sumă de peste 300 de mii de lei.

Totodată s-a stabilit că drogurile erau aduse din Belgia şi comercializate în cluburile şi localurile de agrement din capitală, iar o bună parte dintre acestea era transportată în Federaţia Rusă.

În urma investigaţiilor s-a stabilit că liderul grupării este campion la arte marţiale, iar câţiva membri sunt consumatori de droguri.

Indivizii au fost reţinuţi şi cercetaţi penal în stare de arest, iar dacă vina lor va fi demonstrată, aceştia riscă până la 15 ani de puşcărie.