PUN nu a decis încă cum se va implica în alegeri. Șalaru: Decizia CSJ a schimbat datele problemei. Am putea susține Alianța PAS-PPDA

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Unității Naționale nu a decis încă modalitatea în care va participa la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, și nu exclude nici varianta neparticipării totale la scrutin. Asta mai ales în condițiile în care fostul președinte român Traian Băsescu, președinte de onoare al PUN, a rămas fără cetățenia moldovenească și nu se poate implica. Cel puțin asta susține președintele PUN, Anatol Șalaru, potrivit căruia, una dintre soluții ar fi susținerea în alegeri a blocului ACUM.

„Lovitura este foarte puternică pentru noi, pentru că noi am sperat până la urmă că i se va acorda această cetățenie și urma să facem Congresul partidului în luna noiembrie sau decembrie, să-l alegem președinte pe Traian Băsescu, iar în campania electorală el trebuia să fie primul pe listă și să consolideze nu doar unioniștii, dar chiar și de la PD erau unii gata să voteze pentru Traian Băsescu. El nu e un simplu politician, ca cei de la Chișinău, a fost o alternativă, de aceea nimeni nu l-a vrut aici. Toți au coalizat împotriva lui Băsescu”, a declarat Anatol Șalaru în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Potrivit președintelui PUN, decizia CSJ prin care lui Traian Băsescu a schimbat radical datele problemei, iar astfel, membrii formațiunii urmează să se întâlnească pentru a stabili dacă vor participa sau nu la aceste alegeri. „Una din opțiuni este ca noi să nu participăm la alegeri, dar să sprijinim Alianța PAS-PPDA. Să-i sprijinim deoarece pentru noi nu este important să avem trei deputați în Parlament, dar este important ca PSRM să nu câștige aceste alegeri parlamentare, iar actuala guvernare să nu revină la guvernare. Pentru a atinge acest scop sunt bune toate mijloacele, toate căile”, a mai spus Șalaru.

Deși spune că are rezerve atât față de Andrei Năstase, cât și față de Maia Sandu, „ei măcar nu sunt de 30 de ani în politică cum e Mihai Ghimpu sau alții”. „Acum nu există o personalitate unionistă de talia președintelui Traian Băsescu care să-i consolideze pe toți unioniștii. Unioniștii trebuie să meargă în alegerile parlamentare pe o singură listă”, a menționat președintele PUN.

Totuși, decizia finală urmează a fi luată săptămâna viitoare, după ce liderii formațiunii se vor întâlni, la București, cu Traian Băsescu. Congresul PUN însă va avea loc, cel mai probabil, deja după alegeri. „Vom alege un președinte, o nouă echipă și vom merge înainte. La anul sunt alegeri locale, care sunt foarte importante. De aceea, nu punem punct aici”, a conchis Anatol Șalaru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...