03:34:54 29.03.2024
Stiri

VIDEO // Gofman REVINE cu informații despre furtul miliardului și povestește cum serviciile secrete rusești au încercat să DETURNEZE parcursul european al R. Moldova. Care ar fi fost rolul lui Platon, Filat, Șor, Plahotniuc

Anticorupție 09.11.2018 11:40 Vizualizări6721 Autor: Ziarul National
VIDEO // Gofman REVINE cu informații despre furtul miliardului și povestește cum serviciile secrete rusești au încercat să DETURNEZE parcursul european al R. Moldova. Care ar fi fost rolul lui Platon, Filat, Șor, Plahotniuc facebook


Fost șef-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție, Mihail Gofman, aflat acum în SUA, a acordat un interviu în care explică cine ar fi persoanele care au acoperit și au avut beneficii de pe urma spălătoriei rusești în R. Moldova (dosarul Magnițki), „landromatul” rusesc, dar și furtul miliardului din sistemul bancar. Acesta susține că a oferit toate documentele despre aceste fapte unor jurnaliști din investigație, dar din 2016 și până acum nu a apărut nicio anchetă jurnalistică la temele menționate.

De asemenea, acesta afirmă că scopul principal al acestor acțiuni a fost de a deturna parcursul european al R. Moldova, iar serviciile secrete rusești au avut acoperire în eșalonul de vârf al politicii de la Chișinău.

În interviul pentru zeppelin.md, Gofman a pomenit numele mai multor persoane cunoscute, inclusiv Vlad Filat, Ilan Șor, Veaceslav Platon, Cristina Țărnă, soții Palihovici, Vlad Plahotniuc, fostul deputat AMN, Valentin Chepteni, Petru Lucinschi etc.

Vedeți mai jos principalele declarații ale lui Mihai Gofman, făcute de această dată:

Dosarul „Magnițki”

Normal că fără acționariatul de la Banca de Economii a Moldovei, inclusiv cei privați (nu se putea realiza schema n.r.)... Nu uitați că 56% din acțiuni aparțineau statului. La acea perioadă, președinte BEM era Grigore Gacichevici, iar acționarii privați - frații Țopa. Trebuie de verificat cine gestiona, cine era în consiliul de administrare al BEM. Da, erau exponenți ai Ministerului Finanțelor. Doamna Matveeva și doamna Voronona, dacă nu greșesc. Ei se schimbau periodic acolo, cam ăștia erau și în perioada când s-a realizat și pregătirea pentru jaful secolului și devalizarea sistemului bancar efectuată prin Banca de Economii. Organizatorul venea din sistemul bancar – Veaceslav Platon. Erau ramificațiile către Guvern, Parlament. Dacă acea cotă statului era de 56%, credeți că ei nu cunoșteau ce se petrece acolo?

Citește și: Gofman revine și spune că Plahotniuc ar fi fost AUDIAT de două ori de FBI. Gămurari: „Gofman e TROMPETA lui Platon, FSB și JTV. Sunt minciuni”

Aceeași schemă pentru mai multe jafuri

Pe compania „Kelway Trading” am pornit urmărirea penală încă în aprilie 2012. Ea era utilizată ca o companie-scoică în majoritatea tranzacțiilor care aveau ca formulare de operațiuni suspecte. Și până la urmă s-a adeverit că ea era utilizată atât în cazul „Magnițki”, „Laundromat” și jaful secolului. Adică, ei până într-atât erau de siguri de faptul că vor realiza aceste scheme infracționale, care până la urmă s-au adeverit că au statut internațional, că nici nu se complicau să le schimbe. Încrederea lor era într-atâta, că ați dat și singur răspuns la întrebarea de ce presa a mușamalizat, nu dorea și nu dorește să vorbească până în ziua de astăzi de așa companie. Ea oricum va exploda. E vorba doar de timp și, oricât ar încerca unii să mușamalizeze infracțiunea dată, nu prea vor fi șanse, nicio șansă.

Citește și: RĂSTURNARE de situație în „furtul miliardului”. Cine este COORDONATORUL care ar fi făcut planul JAFULUI

Celebrul „Buton Roșu”

Nu exista și nu a fost luat de la CNA niciun „Buton Roșu”. Despre pregătirea furtul miliardului, „Magnițki”, „Laundromatul” se știa. Nu s-a dorit! Nu trebuia să se ajungă la asemenea situație. Dacă vorbim de „Laundromat”, materiale au fost trimise încă în 2010. Cu „jaful secolului” deja am descris într-atât de detaliat cum a fost adunat puzzle-ul respectiv și de ce Cristina Țărnă a plasat anume acum noțiunea de „Buton Roșu” și încearcă să se mușamalizeze, să dea vina pe cadrul legislativ. Dar noi nu vom vorbi astăzi de Cristina Țărnă. Dar vom vorbi despre vicedirectorul CNA-ului Cristina Țărnă, care a acceptat regulile de joc ale anumitor grupuri de interes. De ce nu-i pune nimeni întrebarea despre „Butonul Roșu” și de ce duce în eroare că deputatul Valeriu Guma este cel care ar fi deconectat butonul. „Butonul Roșu” a fost deconectat în baza art. 7 din Legea 1104 cu privire la CCCEC. Era cu totul alt deputat - Valentin Chepteni (deputat al Alianței Moldova Noastră. El este unul dintre cei trei deputaţi care s-a opus unui proiect de lege al majorităţii parlamentare pentru desfiinţarea judecătoriilor economice, descrise drept focare de corupţie n.r.). În iunie 2010, (Chepteni n.r.) s-a adresat Curții Constituționale să anuleze articolul respectiv din legea CCCEC, care practic era un impediment foarte serios în realizarea pregătirii jafului secolului, „Laundromatului” etc. Și încă nu așa, dar a solicitat că, luând în considerație perioada de concedii, „rugăm să fie examinată în mod prioritar”. La CC atunci a fost președinte doamna Șterbeț. Trei au votat pentru anularea acestui articol și doi judecători de la CC au avut opinie separată. Adică, totul avea o gândire logică și organizare, iar evenimentele erau puse la punct dinainte. Scopul de bază a fost distrugerea vectorului european. Foarte clar să fie. Birocrații de la Bruxelles și Consiliul Europei nu au vrut să ne audă. Multe persoane care erau în instituțiile de stat luptau cu noi. Adică noi luptam și cu conducerea noastră și cu cei din afară. Apropo, concedierea mea a fost solicitată de prim-ministrul Vlad Filat încă pe data de 3 august 2012. Eu, folosind capacitățile mele, am rezistat. Bineînțeles, s-au început alte jocuri, plasarea diferitor persoane în conducerea CNA-ului. Aceeași Cristina Țărnă. Filat a insistat să fie plasată în funcția respectivă.

Serviciile rusești, diversiune contra R. Moldova

Servicii speciale din afara țării au fost cu diversiuni contra R. Moldova, folosind forța motrică, energia funcționarilor care au refuzat să-și apere țara. Eu mă mir cum de până în ziua de azi dlui Vlad Filat nu i-au pornit infracțiunea de trădare de patrie. Într-adevăr, a trecut ceva timp de când a fost reținut fostul premier V. Filat, care în viziunea mea niciodată nu a fost un om de stat. El întotdeauna a încurcat afacerile cu ceea ce înseamnă a fi o persoană publică într-un stat. Adică, atunci când nouă ne povestea despre frumosul viitor al R. Moldova, prin ușa din spate ăștia realizau scheme meschine. Sunt foarte multe persoane. Dacă vorbim despre executori și acele persoane care au știut și au văzut și au primit acele documente pentru luarea măsurilor de rigoare. Noi într-o bună zi ne-am trezit cu nimic.

Amenințat de Platon?

În 2013 primeam amenințări de astea cu „zâmbet pe buze’’. Asta este situația reală. Eu cred că nu este cazul să vorbesc acum, dar soției mele i-au tăiat furtunul de frână. Ce detalii? S-a urcat la volan și a dispărut frâna. Inițial, nu înțelegea nimeni ce se petrece. A avut norocul că nu avea viteză mare. Unul cu amenințările era Platon. Dar nu era vorba doar de Platon. E vorba de multe persoane din alianța asta de „beton’’, despre care Ghimpu ne anunța că este fără fisuri. Până la urmă s-a adeverit că este cu mari fisuri. Trebuie să înțelegeți un aspect foarte important - nu se dorește să se facă diferențiere între cum a fost pregătit jaful secolului, cum a fost devalizat sistemul bancar și cum a fost realizat în noiembrie 2014 așa-numitul jaf al secolului.

Ping-pongul între Platon și Șor

Ce sunt cu „aruncăturile’’ astea: ba e al meu, ba al tău. Banii unde sunt, unde sunt mijloacele, unde sunt rezervele valutare ale țării?. E foarte simplu ping-pongul acesta. Șor are vina sa, el executa anumite indicații. Dar el a spus că, dacă mă atingeți pe mine, atunci arunc în aer toată clasa politică. El a fost persoana care ducea valizele. Al cui prieten era Ilan Șor, cine i-a propus lui Lucinschi să devină acționar la „UniBank”?

Dacă nu apăreau anumite documente în 2014…

Dacă la sfârșitul anului 2014 nu apăreau anumite documente și nu erau să fie soluționate anumite situații la nivel politic, eu mă tem să spun ce era să fie cu R. Moldova. Dar în general s-a încercat să fie înlăturată „alianța de beton’’. Am spus-o, o spun și voi repeta - a fost o diversiune contra R. Moldova. Presa de la Chișinău scrie câteodată ceea ce nici nu cunoaște. Aud ceva pe undeva. Într-adevăr, am primit invitație la San Francesco să particip la un forum moldo-american, am refuzat. Mi se pregătea o combinație mai specifică, care nu vreau să o dezvălui acuma și am refuzat să particip acolo, inclusiv cu interviurile de excepție pentru Natalia Morari și unele persoane care îmi trezeau unele suspiciuni și îngrijorări. După câte văd eu cine plătește acela arvonește, nu prea îi interesează realitatea, îi privește. Ce trebuia să spun, îmi vine greu de spus. În orice caz, insistau ca eu totuși să particip la forumul respectiv care nu avea nimic cu relațiile moldo-americane, dar cu scopul de a scoate anumite persoane de sub urmările penală și cu solicitări de a face declarații în susținerea acestora. Din 2016 stau anumite documente la ei (reprezentanți ai presei) pe care nici până în ziua de azi nu le publică. Care este motivul? După 2016 le-am transmis oficial documente și le-am spus că pot deja să le publice, căci deja a început să apară mai multe informații în spațiul public. Cel mai interesant, nu vreau să îi dau numele, dar în 2015, atunci când am încercat să fac mai multe declarații la o televiziune, persoana respectivă m-a refuzat. Anul acesta am fost refuzat de altă persoană notorie. Au spus că se tem.

Rolul lui Plahotniuc

Este coordonatorul „alianței de beton’’ pentru Integrarea Europeană. A știut sau nu a știut? Îmi vine straniu să înțeleg că nu a știut. Dacă a știut, de ce nu a luat măsuri? Îmi vine greu să dau o apreciere asupra modului de gândire a dumnealui, dar să cred că nu a știut... poate a vrut să îl sancționeze pe Filat, poate a vrut să-l sancționeze pe Platon, poate a vrut să îl sancționeze pe Ilan Șor. (Plahotniuc) a știut totul sau nu a vrut să știe. Staniu modul de abordare, dar totuși și-a asumat funcția de coordonator al Alianței pentru Integrare Europeană. Toți acuma recunosc că, într-un fel sau altul, datorită acestor hârtii s-au luat anumite măsuri ca vectorul european să nu fie distrus, fiindcă puterea urma să fie preluată de către anumite forțe din Federația Rusă. Organizatorul la toate aspectele date erau persoane sub acoperirea anumitor servicii. Când s-a dus lupta cea mare pentru preluarea BEM? Martie-aprilie 2012? Luptau mai multe grupuri de interes, iar atunci a câștigat „grupul Filat”, consultat de Platon, Lucinschi. Era pretextul - dacă nu i se dă BEM, atunci ies din alianță. Asta e informația pe care o dețineam noi.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md